Cum vor circula trenurile CFR de Paște
Publicat de Adrian Băncilă, 4 aprilie 2018, 13:50
CFR Călători modifică programul după care vor circula trenurile în perioada minivacanţei de Paşte.
Capacitatea de transport va fi adaptată în funcţie de numărul de pasageri, în special, la trenurile către cele mai solicitate destinaţii: Braşov, Sibiu, Cluj, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Timişoara şi Vatra Dornei.
Potrivit unui comunicat al companiei, în prima zi de Paste, se va circula după un nou program între Piteşti şi Mănăstirea Curtea de Argeş.
Între 7 şi 9 aprilie, când puţini oameni aleg să se deplaseze cu trenul, mai multe garnituri InterRegio şi unele Regio nu vor circula, iar în Vinerea Mare, duminică şi luni vor fi deschise doar unele agenţii.
CFR călători le recomandă pasagerilor să se asigure că au bilet, iar pentru verificarea orelor de plecare să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau să sune la numărul 021.9521.