Ascultă Radio România Constanța Live

ACORD între Guvern și FMI

ACORD între Guvern și FMI

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 decembrie 2014, 13:17

Experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi cei ai Comisiei Europene (CE) au agreat un deficit de 1,4% pentru anul viitor, iar negocierile cu Guvernul se axează în prezent asupra unei alocări suplimentare pentru cofinanţare, fără însă să existe un acord pentru fonduri suplimentare la armată.

Suma discutată de cele două părți pentru a fi alocate suplimentar pentru cofinanțarea proiectelor europene este echivalentă cu 0,4-0,5% din PIB, peste deficitul de 1,4%, au declarat surse din Guvern.

Experții Fondului Monetar Internațional și cei ai Comisiei Europene au venit la Guvern, marți dimineața, pentru o discuție cu premierul Victor Ponta.

Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană au cerut Guvernului să reducă deficitul bugetar pentru anul viitor la 0,9% din PIB, solicitare pe care partea română a considerat-o inacceptabilă, luând astfel în calcul întreruperea discuțiilor dacă nu este agreat un deficit de 1,4%.

Solicitarea unui deficit bugetar de sub 1% a fost avansată joi seara, cu argumentul că nu mai trebuie să existe o diferență între deficitul pe ESA (unde deficitul nu este calculat pe baza plăților efective realizate într-un an, ci pe baza angajamentelor de plată și a termenelor legale pentru achitarea obligațiilor) și cel pe cash (care cuprinde cheltuielile efectuate), așa cum s-a întâmplat în anii anteriori.

Diferența de viziune dintre FMI și CE, pe de-o parte, și Guvernul român a fost confirmată de către ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, în intervenții televizate, care a precizat că această solicitare nu va fi acceptată sub nicio formă și că singurul său mandat este ca deficitul bugetar pentru anul viitor să fie fixat la 1,4%, cu o posibilă majorare pentru co-finanțări la proiectele europene de investiții.

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 11:15

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub...

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:47

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor

Statele Uniunii Europene au convenit vineri să menţină pragul actual de 3 ore pentru întârzierea zborurilor pentru compensare în următorul set...

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:26

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band

Asociaţia Clubul cu Dichis organizează Festivalul Internaţional Dichis’n’Blues, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, la Somova, lângă...

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:25

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei

Zilele Europene ale Arheologiei sunt sărbătorite la Constanța, Cernavodă și Hârșova, evenimentele având ca scop promovarea patrimoniului...

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 08:25

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate

Ministerul Afacerilor Externe marchează 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990 printr-o expoziţie de documente diplomatice recent declasificate....

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 21:06

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:11

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues

Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului...

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați