Scriitoarea Maria Mazilu, la lansarea cărții sale: „Pisoiul Bumbi mi-a devenit oglindă“

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 21 martie 2018, 12:04

Cartea „Frământările unui pisoi salvat” scrisă de Maria Mazilu a fost lansată marți seara și la Constanța. Volumul vorbește, în primul rând, despre curajul, ambițiile și încercările autoarei, Maria Mazilu. 

O tânără ambițioasă care după 15 ani în care a lucrat în domeniul insolvenței, având la bază studii înalte de avocatură, s-a hotărât să își schimbe brusc viața.O călătorie în Asia i-a amintit cine este cu adevărat, și cât de dragă îi este pasiunea pentru scris. A fost o întâmplare cu ajutorul căreia și-a revăzut filmul copilăriei sale fericite de la Bușteni, cu zile lipsite de griji, dar pline de lectură. Apoi a pus în blana pisoiului salvat, Bumbi toate emoțiile sale și a început o aventură către cunoașterea propriului suflet.

Descoperim filmul apariției acestei cărți din interviul realizat de colega noastră, Silvia Pascale.

• Reporter: Ne bucurăm Maria Mazilu că ai venit la Constanța și că ai adus cu tine frământările unui pisoi salvat, frământări pe care, și tu,  într-un fel sau altul, le-ai avut, cândva. Cum a început această aventură către regăsirea pasiunii pentru scris după 15 ani în care ai lucrat ca lichidator  de societăți comerciale, la un birou de insolvență? 

Maria Mazilu: Începutul  a fost un șir de întâmplări și de evenimente  care și-au avut originea undeva în adolescența mea, când s-au manifestat frământările mele literare,drumul meu era practic decis, aveam să urmez Filologia, dar pentru că Revoluția din 89 m-a prins chiar la cotitură, înainte de Facultate, toată lumea dădea la Drept, am pornit și eu pe acest drum și am schimbat macazul profesional.

• Reporter: A fost un ocol care te-a tulburat o vreme…

Maria Mazilu: Da, a fost un ocol până la mine, eu îmi zic așa glumind  că lung a fost drumul până la mine. Ocolul ăsta m-a tulburat în ultima parte, pentru că în ultimii ani ai profesiei nu mai aveam satisfacții sufletești. Făceam meseria serios, aveam satisfacții profesionale, dar  tulburarea aceea care îți inundă sufletul, bucuria, nu mai simțeam, iar meseria mea devenise un chin.

• Reporter: Și totuși o întâmplare frumoasă, o călătorie, în Asia, ți-au amintit de tine, de cine ești cu adevărat!

Maria Mazilu: Da, este adevărat, pentru că nu-mi mai găseam locul în meseria mea și în viața mea eram destul de disperată, la modul sincer, am început să fac ceea ce îmi plăcea. Nu m-am gândit niciodată la scris ca și cum l-aș fi dat uitării, m-as dus către călătorit. Eram în Asia, într-o călătorie de două luni de zile, unde am început să scriu din nou, note pe Facebook, impresii despre ce vedeam acolo, dar niciodată nu m-am gândit că aceasta ar putea fi o cotitură în profesia mea, că mă voi întoarce la pasiunea mea.  O prietenă de-a mea citind ce scriu zilnic m-a îndrumat și m-a susținut «Tu trebuie să-ți deschizi un blog». Până la urmă lucrul ăsta s-a întâmplat, am fost Mazi.ro, povestiri din realitate.

Când m-am întors din Asia, cel care mi-a ghidat călătoria, Brad Florescu m-a întrebat dacă nu vreau să scriu un articol pentru site-ul lui, mi-a zis, scrie și tu ce ai văzut și ai simțit pe aici. El cu siguranță mă urmărise, îmi citise postările și a simțit sămânța din mine. Și am scris un articol, Maria Mazilu, ieșirea din labirint. În momentul în care Brad a postat articolul în momentul acela s-a produs declicul în mine și am decis, OK , sunt convinsă 100% că asta trebuie să fac. Au fost atât de mulți cititori încât i-au blocat site-ul de două ori. Așa am decis să-mi las meseria și să mă apuc de scris!

• Reporter: E tare frumos, dar și foarte greu să ne regăsim, iar frământările acestui pisoiaș din carte vorbește tocmai despre frământările Mariei Mazilu, dar și  despre biruința ei.

Maria Mazilu: Da, așa este, am pus în blana lui Bumbi, toate îndoielile, căutările și temerile  mele, este greu de crezut că pentru un om ca mine încrezător, optimist, a avut vreodată temeri, că am fost așa cum a fost Bumbi, și cum era el, îi era teamă de oameni, și era un solitar, așa eram și eu. Am fost întrebată de ce m-am ascuns în blana unei pisici și nu în alt animal. Pentru că în proximitatea pisicilor trăim sau a cățeilor. Iar Bumbi a fost ființa care mi-a devenit oglindă. El a fost aruncat la vârsta de 2 luni în albia unui pârâu ce trece pe lângă casa părinților, tatăl meu l-a salvat, a fost foarte, foarte, foarte fricos și speriat, în pofida faptului că a fost înconjurat de dragoste,a șa cum a fost și eu, întotdeauna.  A rămas un fricos și un solitar. A fost primit cu labele deschise, să spun așa de ceilalți doi pisoi ai casei – Grigore și  Ilie – și ei fuseseră salvați de părinții mei, dar cu doi ani înainte.

Îmi doresc să ajungă povestea mea la sufletul copiilor, în primul rând, să privească animalele ca pe niște ființe, nu ca pe niște accesorii însuflețite.  Îmi doresc ca «Frământările unui pisoi salvat» să aibă același mesaj și pentru adulți.

Cartea „Frământările unui  pisoi salvat”  este în cea mai mare parte ficțiune, dar conține și  întâmplări adevărate petrecute la poalele Vârfului Caraiman.  Gazdele evenimentului de seara trecută au fost colegii noștri Daniel Sârbu, Adelina Tocitu, și psihoterapeutul Elena Harbur.