Ascultă Radio România Constanța Live

Interesele copiilor sunt apărate de o nouă instituţie: Avocatul Copilului. Ce pot face, concret, reprezentanţii acestui for?

Interesele copiilor sunt apărate de o nouă instituţie: Avocatul Copilului. Ce pot face, concret, reprezentanţii acestui for?

Publicat de Arantxa Catană, 15 februarie 2018, 18:04

Noua structură, Avocatul Copilului, are cadru legal, însă, deocamdată, nu are un şef. Acesta urmează să fie numit în perioada următoare, dar instituţia deja funcţionează, pentru că a fost proiectată ca o anexă a Avocatului Poporului.

Avocatul Copilului nu este gândit să se suprapună cu direcţiile de protecţie a drepturilor copilului, care îi au în vedere, mai curând, pe copiii din familii şi care au nevoie de o formă de protecţie.

Avocatul Copilului intervine, cu precădere, tocmai din acest punct, când minorii au ajuns în grija statului, în orice formă.

În principal soluţionează sesizările individuale, făcute de copii sau de reprezentanţi ai acestora în legătură cu acţiunile instituţiilor publice din domeniul sănătăţii, educaţiei, protecţiei speciale a copilului, din domeniul aplicării măsurilor privative şi neprivative de libertate privind răspunderea penală a minorilor, precum şi ale oricăror instituţii a căror activitate este incidentă domeniului protecţiei şi promovării drepturilor copilului. Punctual, soluţionează orice sesizare în legătură cu încălcarea unuia sau mai multor drepturi ale copilului”, a declarat Mădălina Botină, purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, biroul Constanţa, în subordinea căreia va funcţiona Avocatul Copilului.

Cazurile sunt investigate şi, dacă este nevoie, sunt sesizate automat Poliţia şi Parchetul.

Iată cum poate fi sesizat Avocatul Copilului.

Prin telefon, la numărul 0241.550.544, precum şi pe adresa de email avpconstanta@avp.ro. Noi, ca birou teritorial, avem arondate judeţele Constanţa şi Tulcea, astfel încât putem fi sesizaţi şi de locuitorii din Tulcea”, a mai menționat Mădălina Botină.

La începutul anului, Avocatul Poporului Constanţa a verificat condiţiile în care sunt îngrijiţi copiii cu nevoi speciale de la Centrul de Plasament Cristina din Constanţa, însă ancheta nu a scos la iveală nereguli sau încălcări ale drepturilor copiilor.

Redactor: Bogdan Comșa

Redactor online: Arantxa Corleanu

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti