Ascultă Radio România Constanța Live

A intrat în vigoare falimentul personal

A intrat în vigoare falimentul personal

Publicat de Arantxa Catană, 16 ianuarie 2018, 19:30

Falimentul personal a intrat în vigoare după mai multe amânări. De această lege pot beneficia cei care au datorii mai mari de 30 de mii de lei şi care traversează o perioadă dificilă în obţinerea veniturilor sau în modul în care îşi administrează finanţele.

Practic, orice cetățean al acestei țări se poate duce acum la Oficiul pentru Protecția Consumatorului să ceară falimentul personal dacă se află în situația de insolvență. Orice persoană fizică obișnuită care se află în situația de a nu-și mai putea plăti datoriile, respectiv dacă plafonul datoriilor este mai mare de 30.000 de lei”, a declarat pentru Radio Constanța consultantul fiscal Adrian Benţa.

Concret, persoana care se află în situaţia de a i se cere restituirea datoriei, trebuie să se adreseze comisiilor din cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor.

Noua lege prevede 3 proceduri de aplicare a insolvenţei în funcţie de situaţia fiecăruia.

Vor fi desemnate persoane care îți vor decide viața financiară, pentru că, prin această lege a insolvenței trebuie să recunoaștem – tu ca persoană fizică ai lăsat datorii în urma ta, iar atunci ți se vor limita și ție anumite cheltuieli. Practic comisiile de insolvență vor stabili nivelul tău de viață, îl vor stabili în funcție de câte venituri realizezi ce cheltuieli vei face”, a mai precizat consultantul fiscal Adrian Benţa.

La nivelul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a fost angajat un funcţionar, care se va ocupa de evaluarea cazurilor de insolvenţă personală.

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 17:05

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană

Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde...

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană
CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 16:51

CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“

În contextul aniversării a 146 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul la cea de-a șasea ediție a evenimentului...

CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“
Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 16:31

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră

Drone ucrainene au lovit în Marea Neagră un petrolier sub pavilion liberian, iar căpitanul turc al acestei nave este rănit şi spitalizat, au...

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră
Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:56

Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!

Opt din zece participanți la un sondaj recent spun că educaţia financiară ar trebui predată în şcoală. Studiul, realizat de filiala ”Ipsos...

Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:13

Linia CFR Constanța – Mangalia se redeschide de 1 Mai, după care se închide la loc

Calea ferată Constanța-Mangalia se va redeschide circulației la finele acestei luni, pentru ca turiștii să poată ajunge în sudul litoralului...

Linia CFR Constanța – Mangalia se redeschide de 1 Mai, după care se închide la loc
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:05

TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani

La data de 16 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul de Investigare a Criminalității...

TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 14:44

CT BUS: Aplicația 24Pay va fi inactivă temporar

CT BUS informează că din seara zilei de 16 aprilie, aplicația 24Pay va fi inactivă temporar, din cauza lucrărilor periodice de mentenanță. Pe...

CT BUS: Aplicația 24Pay va fi inactivă temporar
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 14:20

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța s-ar putea amâna

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța, sub semnul întrebării. Scrutinul stabilit pentru data de 24 aprilie s-ar...

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța s-ar putea amâna