CONSTANȚA: Sute de solicitări la Ambulanță
Publicat de Adrian Băncilă, 1 ianuarie 2018, 12:14
Ca la fiecare Revelion, mulți constănțeni au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au mâncat în exces. În ultimele 24 de ore, Ambulanța a fost solicitată de peste 230 de ori. Cele mai multe cazuri au vizat colici abdominale.
Doctor Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa spune că au mai fost cazuri de „pacienți hipertensivi și copii cu sindroame febrile“.
Medicii recomandă multă mișcare după astfel de perioade.