Ascultă Radio România Constanța Live

Următorul sezon estival vine cu schimbări pentru agenții economici din Mamaia!

Următorul sezon estival vine cu schimbări pentru agenții economici din Mamaia!

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 28 noiembrie 2017, 18:16

Agenții economici, în special cei cu activitate sezonieră în stațiunea Mamaia sunt foarte interesați de cum se va face autorizarea de către Primăria Constanța de anul viitor. Pentru unii veștile sunt bune în sensul că a scăzut birocrația, dar pentru alții va crește valoarea taxelor de autorizare. Costin Răsăuțeanu, viceprimarul municipiului Constanța a spus că se are în vedere simplificarea procesului de autorizare.

„Agentul economic trebuie să simtă cât mai puțin prezența autorității locale, dar în același timp autoritatea locală va rămâne exigentă cu agenții economici care nu sunt atât de onești cu obligațiile pe care le au. Sunt modificări care vin să simplifice, să sprijine și să îndrume agenții economici astfel încât finalitatea să fie una benefică de ambele părți. De exemplu, pentru documentele necesare autorizării, fie că vorbim de alimentație publică, de avizul pentru programul de funcționare, de complexul hotelier, de activitățile recreative și distractive sau de viza anuală a autorizațiilor, putem spune că dacă un agent economic s-a autorizat pentru prima oară cu activitate economică, de la o medie de 16 documente, am redus documentele la un număr de șapte. De asemenea, o altă modificare este posibilitatea ca în primă fază să se depună online, via e-mail, aceste documentații. Mai mult decât atât, pentru viza anuală, adică autorizarea sau reautorizarea agenților economici care au desfășurat activități în anul precedent, venim cu solicitarea a doar două documente: o declarație că doresc să continue activitatea pe codul CAEN respectiv cu suprafața aferentă și dovada plății pe acea suprafață“, a afirmat viceprimarul Constanței.

80 de spații comerciale avizate vara trecută să vândă produse alimentare în stațiunea Mamaia este prea mult. Dar în actualul cadru legislativ nu se poate schimba acest lucru.

„Avem în plan o nouă așezare prin elaborarea unui PUZ privind reglementările urbanistice tocmai pentru a regla și a avea o perspectivă mai aplicată și coerentă în sensul dezvoltării stațiunii și păstrării profilului de stațiune estivală cum este Mamaia“, a punctat Costin Răsăuțeanu.

Reporter: Puteți să limitați numărul?

„În momentul de față nu putem să nu autorizăm o activitate, atât timp cât spațiul respectiv este prins ca spațiu comercial prin reglementarea urbanistică“, a răspuns oficialul.

Păstrarea spațiilor verzi, atâtea câte au mai rămas nerevendicate sau pe care încă nu s-a construit, este o altă problemă de rezolvat.

„Aproximativ 10% din totalul spațiilor verzi aparțin domeniului public, adică aparțin municipalității. Restul sunt proprietăți private“, declară Răsăuțeanu.

Stațiunii Mamaia îi lipsește identitatea, iar pentru a stimula promovarea specificului local prin gastronomie sau suveniruri ar fi bine să se acorde facilități respectivilor comercianți. Aceasta este una din propunerile Organizației Patronale Mamaia. În plus, ar trebui interzisă autorizarea în stațiune a magazinelor alimentare aparținând marilor rețele comerciale. Cu această propunere au fost de acord atât hotelierii, cât și proprietarii micilor magazine din Mamaia.

Un material realizat de Monica CRUCEANU-COMȘA

Conferința “Cotroceniul iubit al Reginei Maria” va avea loc la Cazinoul din Constanța
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 21:43

Conferința “Cotroceniul iubit al Reginei Maria” va avea loc la Cazinoul din Constanța

Cazinoul din Constanța și Art Safari vă invită să descoperiți universul artistic fascinant al Reginei Maria a României în cadrul...

Conferința “Cotroceniul iubit al Reginei Maria” va avea loc la Cazinoul din Constanța
bec, lumina, curent - foto - unsplash
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 20:46

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
UPDATE | CONSTANȚA: Planul Roșu de Intervenție a fost activat, după ce un bloc a fost cuprins de un incendiu
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 19:41

UPDATE | CONSTANȚA: Planul Roșu de Intervenție a fost activat, după ce un bloc a fost cuprins de un incendiu

UPDATE 4 La ora 20.35, incendiul a fost lichidat, iar la ora 21.00, a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție. UPDATE 3 ISU Dobrogea informează...

UPDATE | CONSTANȚA: Planul Roșu de Intervenție a fost activat, după ce un bloc a fost cuprins de un incendiu
Trump se declară dezamăgit de Giorgia Meloni pentru că îl apără pe Papa Leon al XIV-lea în fața atacurilor sale
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 19:02

Trump se declară dezamăgit de Giorgia Meloni pentru că îl apără pe Papa Leon al XIV-lea în fața atacurilor sale

Președintele american Donald Trump s-a declarat marți surprins de șefa guvernului italian Giorgia Meloni, reproșându-i că ‘ea este cea...

Trump se declară dezamăgit de Giorgia Meloni pentru că îl apără pe Papa Leon al XIV-lea în fața atacurilor sale
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 18:35

Incendiul din stațiunea Crans-Montana: Proprietarii barului, puși sub acuzare în Italia

Parchetul din Roma i-a pus marți sub acuzare pe proprietarii barului ‘Le Constellation’ din stațiunea elvețiană Crans-Montana, unde...

Incendiul din stațiunea Crans-Montana: Proprietarii barului, puși sub acuzare în Italia
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 18:27

Aza, câinele detectiv de la Negru Vodă i-a ajutat pe polițiști să prindă un suspect de furt

Aza face parte din echipa de poliție din Negru Vodă, iar luni seară și-a dovedit încă o dată “talentul” de detectiv, ajutând la prinderea...

Aza, câinele detectiv de la Negru Vodă i-a ajutat pe polițiști să prindă un suspect de furt
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 17:53

Piața imobiliară din România ar putea fi afectată de conflictul din Orientul Mijlociu

Prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea afecta și piața imobiliară din România. Deocamdată creșterile de prețuri la...

Piața imobiliară din România ar putea fi afectată de conflictul din Orientul Mijlociu
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 17:30

În județul Constanța există 13 centre de colectare animale vii, iar exportul se face prin Portul Midia

În ultima perioadă, atenția tuturor a fost îndreptată către mieii care au ajuns pe mesele de Paște ale românilor. Dincolo de consumul intern,...

În județul Constanța există 13 centre de colectare animale vii, iar exportul se face prin Portul Midia