Constănțenii, pregătiți să iasă din nou în stradă, mâine seară, în fața Prefecturii
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 11 noiembrie 2017, 11:59
Constănţenii ies din nou în stradă, pentru a protesta faţă de deciziile Guvernului, în special faţă de schimbările fiscale.
Protestul intitulat „Ne-am săturat să fim furaţi” este programat pentru mâine, la ora 18.00, în faţa Prefecturii Constanţa.
Iniţiatorii protestului spun că punerea în aplicare a modificărilor aduse Codului Fiscal poate fi blocată, prin ieşiri în stradă, în număr cât mai mare.
Ei spun că efectele schimbărilor fiscale deja se văd, prin scumpiri la alimente şi carburanţi şi prin creşterea euro.
Proteste similare sunt organizate mâine, în mai multe oraşe din ţară.