Ascultă Radio România Constanța Live

Un număr aproximativ egal de „case verzi” în județele Constanța și Tulcea

Un număr aproximativ egal de „case verzi” în județele Constanța și Tulcea

Publicat de Arantxa Catană, 12 octombrie 2017, 19:51

În județele Constanța și Tulcea, la un an de la redeschiderea sesiunii programului „Casa Verde” pentru persoane fizice, cele mai multe cereri au fost pentru instalarea panourilor solare presurizabile.

Constanța a beneficiat de un buget de 2 milioane de lei, iar până în prezent au fost aprobate aproximativ 70 din 200 de dosare depuse. Deja, 19 beneficiari din Constanța și 13 din Tulcea își pot ridica banii. Numărul de dosare semnate este relativ egal cu cel de la Tulcea, deși plafonul a fost mai mare decât cel alocat județului Tulcea, de aproape 850 de mii de lei. În prezent mai sunt dosare în contestație.

Prin acest program doritorii au dorit să își schimbe sau să își completeze sistemele clasice de încălzire cu unele moderne şi eficiente şi care utilizează energia regenerabilă.

„Pentru instalarea de panouri solare nepresurizate se primeşte finanţare de până la 3.000 de lei, pentru panouri solare presurizate 6.000 de lei, iar, pentru instalarea de pompe de căldură, exclusiv pompele de căldură aer – aer, se acordă până la 8.000 de lei”, a declarat directorul Agenției pentru Protecția Mediului Tulcea, Mirela Aurelia Raicu.

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:21

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică

Federația Română de Handbal organizează duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 20.00, la Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena”, partida...

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică