Ascultă Radio România Constanța Live

Moțiune simplă pe Sănătate, depusă de PNL, USR și PMP în Camera Deputaților

Moțiune simplă pe Sănătate, depusă de PNL, USR și PMP în Camera Deputaților

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 octombrie 2017, 11:59

Liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, a anunțat, miercuri, în plen, depunerea unei moțiuni simple pe Sănătate, inițiată de PNL, USR și PMP.

Moțiunea simplă este intitulată „PSD dăunează grav sănătății”.

Raluca Turcan a susținut că premierul Mihai Tudose trebuie să-l demită pe ministrul Sănătății, Florian Bodog.

„Problemele în sistemul de sănătate sunt grave, din nefericire se adâncesc cu fiecare zi. Criza vaccinurilor nu are nici la această oră o soluție pe termen lung, nu există plan de vaccinare, nu există o lege a vaccinării și nici stocuri de vaccinuri. Copiii s-au întors în colectivități și, din nefericire, nu toți au fost imunizați împotriva unor boli grave”, a spus Turcan.

Ea a adăugat că o problemă în sistemul de sănătate este „haosul din salarizare”, menționând că angajații sunt în momentul de față în stradă și, în pofida majorărilor anunțate, există riscul ca veniturile acestora să ajungă la nivelul anului 2009.

„Construcția celor trei spitale clinice de urgență Cluj, Craiova și Iași este trecută la bifate și uitate. (…) Pentru aceste realități dureroase ale acestui Guvern în derivă și numai pentru cele menționate, prim-ministrul Tudose ar trebui să-l demită pe ministrul Bodog, iar Ministerul Sănătății să înceteze să mai fie inamicul public numărul unu al românilor”, a declarat Turcan.

Biroul permanent al Camerei Deputaților urmează să decidă asupra dezbaterii moțiunii în plen.

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal