Ascultă Radio România Constanța Live

PROTEST: Profesorii și-au cerut drepturile în faţa Prefecturii CONSTANŢA

PROTEST: Profesorii și-au cerut drepturile în faţa Prefecturii CONSTANŢA

Publicat de Arantxa Catană, 2 octombrie 2017, 16:05 / actualizat: 3 octombrie 2017, 8:50

Zeci de profesori au protestat, luni, în faţa Prefecturii Constanţa. Mitică Iosif, preşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, a precizat că activitatea didactică nu a fost afectată de acest protest, dascălii venind la miting, după încheierea orelor de curs.

Ei sunt nemulţumiţi de subfinanţarea sistemului educaţional şi cer alocarea a cel puţin 6% din PIB pentru educaţie.

Ne deranjează faptul că suntem obligați să ne luptăm cu Guvernul și Parlamentul României pentru a obține respectarea legii. Este vorba despre Articolul 8 din Legea Educației Naționale care prevede că în fiecare an învățământului trebuie să îi fie alocat un procent de 6% din PIB. Ne deranjează faptul că în legea salarizării, angajații din sistemul de învățământ preuniversitar sunt plasați în ultima treime. Cariera didactică nu mai are cum să fie atractivă pentru tinerii absolvenți de studii superioare pentru că maximum pe care un profesor îl poate obține – un profesor cu studii superioare de lungă durată, cu gradul didactic 1 și cu 25 de ani vechime – este un procent de 2,21 raportat la salariul minim brut pe economie”, a declarat Mitică Iosif.

Dascălii mai cer plata drepturilor băneşti câstigate prin sentinţe judecătoreşti, o nouă lege a educaţiei şi actualizarea programei şcolare, astfel încât să răspundă cerinţelor de pe piaţa muncii dar şi dorinţelor elevilor.

Pianista Inya Cutova, de la Colegiul de Arte Constanța, o nouă interpretare de excepție la un prestigios festival internațional
Educație luni, 8 iunie 2026, 09:57

Pianista Inya Cutova, de la Colegiul de Arte Constanța, o nouă interpretare de excepție la un prestigios festival internațional

Inya Cutova, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, a obținut un nou succes internațional, fiind invitată să...

Pianista Inya Cutova, de la Colegiul de Arte Constanța, o nouă interpretare de excepție la un prestigios festival internațional
Examenul de bacalaureat începe cu probele de evaluare a competenţelor
Educație luni, 8 iunie 2026, 07:33

Examenul de bacalaureat începe cu probele de evaluare a competenţelor

Prima sesiunea a examenului de bacalaureat începe, luni, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română –...

Examenul de bacalaureat începe cu probele de evaluare a competenţelor
Au început înscrierile pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat
Educație marți, 2 iunie 2026, 11:00

Au început înscrierile pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat

Elevii au revenit marți în clase, însă doar pentru trei zile, întrucât vineri, 5 iunie, de Ziua Învățătorului, vor avea din nou liber. Tot...

Au început înscrierile pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat
AUDIO | Adriana Păun: „Totul vine din iubirea pentru copii, e important să stai cu ei, să le oferi socializare și activități educative. Aici zâmbim, legăm prietenii și ne dezvoltăm”
Educație luni, 1 iunie 2026, 16:25

AUDIO | Adriana Păun: „Totul vine din iubirea pentru copii, e important să stai cu ei, să le oferi socializare și activități educative. Aici zâmbim, legăm prietenii și ne dezvoltăm”

Adriana Păun a terminat Facultatea de Drept, dar de 5 ani își dedică timpul copiilor. Este manager la Centrul Educațional „Ateliere...

AUDIO | Adriana Păun: „Totul vine din iubirea pentru copii, e important să stai cu ei, să le oferi socializare și activități educative. Aici zâmbim, legăm prietenii și ne dezvoltăm”
Educație luni, 1 iunie 2026, 16:16

CONSTANȚA: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” a organizat a 25-a ediție a Concursului de matematică „N.N. Mihăileanu”  

Sub coordonarea profesorilor Gabriela Constantinescu și Cătălin Zîrnă, joi, 28 mai, s-a desfășurat cea de-a XXV-a ediție a Concursului...

CONSTANȚA: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” a organizat a 25-a ediție a Concursului de matematică „N.N. Mihăileanu”  
Educație duminică, 31 mai 2026, 10:19

130 de ani de excelență în educație la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”

130 de ani este mai mult decât o vârstă venerabilă, dar în cazul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” putem vorbi si de un...

130 de ani de excelență în educație la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”
Educație miercuri, 27 mai 2026, 09:40

Tinerii actori de la Palatul Copiilor au impresionat juriul Festivalului Național de Interpretare Individuală „Gala Copilului Actor” ce s-a desfășurat la Dorohoi

Muncă răsplătită de aplauze și de recunoaștere. Trei elevi din Constanța, ce fac parte din echipa de teatru Tomitana, de la Palatul Copiilor,...

Tinerii actori de la Palatul Copiilor au impresionat juriul Festivalului Național de Interpretare Individuală „Gala Copilului Actor” ce s-a desfășurat la Dorohoi
Educație miercuri, 27 mai 2026, 08:22

Evaluarea Națională la clasa a VI-a/Elevii susțin proba la Matematică

Elevii de clasa a VI-a vor susține miercuri proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Evaluarea Națională la clasa a VI-a/Elevii susțin proba la Matematică