Ascultă Radio România Constanța Live

Obiectivul lui Cosmin Contra este calificarea la EURO 2020

Obiectivul lui Cosmin Contra este calificarea la EURO 2020

Publicat de Catalin Donose, 23 septembrie 2017, 06:29

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Cosmin Contra, speră ca Bogdan Lobonț, portar care la 39 de ani a fost convocat pentru meciurile cu Kazahstan și Danemarca, să facă parte în viitor din staff-ul său, iar fundașul Ștefan Radu, în prezent la Lazio Roma, să joace din nou la prima reprezentativă.

„Lobonț are aceleași principii ca mine. În momentul de față la echipa națională este nevoie de spirit de luptă, de spirit de performanță, de spirit de echipă, iar Lobonț întrunește toate aceste trei condiții. Am vorbit foarte mult cu el și pe viitor mă gândesc ca el să facă parte din staff-ul meu. Am nevoie de el să îndeplinească același rol pe care îl are acum la AS Roma. Cred că mă va ajuta foarte mult. Iar cu Ștefan Radu am în plan să discut. Sper să reușesc ce n-au reușit alți selecționeri. Știu situația lui Ștefan Radu și înțeleg în mare parte motivul pentru care nu a dorit să mai vină la echipa națională, dar voi încerca să îl fac să se răzgândească asupra acestei decizii”, a spus Contra.

Noul selecționer și-a stabilit în mare parte echipa tehnică: „Staff-ul va fi alcătuit din secunzii Ionel Gane și Adrian Mihalcea, Javi Reyes va fi preparator fizic, iar pentru postul de antrenor cu portarii am avut 2-3 interviuri și vom lua o decizie în zilele următoare”.

Pentru viitorul apropiat, Contra își propune ca România să câștige ultimele două meciuri din actuala campanie de calificare, cele cu Kazahstan și Danemarca.

Antrenorul Cosmin Contra a devenit oficial selecționerul echipei naționale a României după ce Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a validat, în ședința sa de vineri, cu unanimitate de voturi, numirea în funcție precum și contractul acestuia.

Obiectivul noului selecționer, care îi urmează în funcție germanului Christoph Daum, este calificarea la EURO 2020, iar durata contractului este până la finalul preliminariilor.

Echipa națională de fotbal a României a pierdut orice șansă de calificare la Cupa Mondială din 2018, după ce a fost învinsă de selecționata Muntenegrului cu scorul de 1-0 (0-0), la 4 septembrie, pe Gradski Stadion din Podgorica, într-un meci din Grupa E a preliminariilor competiției.

România mai are de jucat două partide în această campanie, cu Kazahstan pe 5 octombrie, la Ploiești și cu Danemarca, pe 8 octombrie, în deplasare.

Universitatea Craiova a evoluat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor
Sport joi, 23 iulie 2026, 08:22

Universitatea Craiova a evoluat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor

Universitatea Craiova a fost învinsă de Levski Sofia cu 1-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul ”Gheorghi Asparuhov” din Sofia, în...

Universitatea Craiova a evoluat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor
Noutăți la secția de șah a CSM Constanța
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 15:43

Noutăți la secția de șah a CSM Constanța

Recent, în cadrul unei întâlniri informale cu o parte a părinților copiilor legitimați, directorul Clubului Sportiv Municipal Constanța, Mihai...

Noutăți la secția de șah a CSM Constanța
Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 13:02

Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României

Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate remarcabile la Cupa României de înot, găzduită de Bazinul Olimpic din Târgu Mureş. Recenta...

Înot: Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate notabile la Cupa României
Eveniment organizat joi de CSM Constanța
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 12:33

Eveniment organizat joi de CSM Constanța

CSM Constanța organizează o nouă acțiune pentru ca sportivii și antrenorii să vină în mijlocul suporterilor. Evenimentul este programat joi,...

Eveniment organizat joi de CSM Constanța
Sport miercuri, 22 iulie 2026, 08:54

Fotbal: Farul Constanța întâlnește nou-promovata Corvinul Hunedoara

Etapa a doua din Superliga de fotbal programează sâmbătă, 25 iulie, de la ora 17,30 meciul dintre Farul Constanța și nou-promovata Corvinul...

Fotbal: Farul Constanța întâlnește nou-promovata Corvinul Hunedoara
Sport marți, 21 iulie 2026, 11:06

Farul Constanța întâlnește în deplasare pe FCSB, în ultimul meci al etapei a 3-a

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul etapei a 3-a din Superliga de fotbal, în cadrul căreia, Farul Constanța va întâlni în...

Farul Constanța întâlnește în deplasare pe FCSB, în ultimul meci al etapei a 3-a
Sport marți, 21 iulie 2026, 10:28

Handbaliștii de la CSM Constanța și-au reluat pregătirile

Echipa de hanbdal masculin a Clubului Sportiv Municipal Constanța, tehnicieni, jucători, kinetoterapeut, s-a reunit și a început, oficial,...

Handbaliștii de la CSM Constanța și-au reluat pregătirile
Sport marți, 21 iulie 2026, 08:47

Rezultate de top pentru înotătorii de la CSM Constanța

Sportivii de la CSM Constanţa au obţinut rezultate remarcabile în Cupa României la înot, găzduită de Bazinul Olimpic din Târgu Mureş....

Rezultate de top pentru înotătorii de la CSM Constanța