Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO: CONSTANȚA va avea o nouă plajă destinată persoanelor cu dizabilități

FOTO: CONSTANȚA va avea o nouă plajă destinată persoanelor cu dizabilități

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 august 2017, 10:36

Începând din sezonul estival 2018, una dintre cele mai populare plaje din municipiul Constanța – Trei Papuci, va avea rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități. Proiectul aparține unei organizații non-guvernamentale, iar lucrările de amenajare au început deja de anul acesta.

Proiectul iniţiat de psihologul constănţean Adrian Gemănaru, se va întinde pe 22.000 de metri pătraţi de nisip şi va cuprinde mai multe zone terapeutice, atât pentru persoanele cu dizabilităţi, cât şi pentru turiştii care vor să le ofere o mână de ajutor oamenilor aflaţi în plin proces de recuperare.

Centrul Psihologic “Marea Neagră” – organizatorul proiectului în valoare de 100.000 de Euro – va amenaja, de mâine, primele zone din cele 16 disponibile.

Vor fi, între altele, un panou de sticlă, care va putea fi pictat de 8 copii în acelaşi timp, un instrument muzical gigant din bambus, o cascadă în mărime naturală, dar şi perdele în culorile curcubeului, din texturi diferite, ce vor fi dispuse în zona de stimulare tactilă.

Reamintim faptul că prima plajă accesibilă persoanelor cu deficiențe motorii a fost inaugurată chiar în această vară, la intrare în stațiunea Mamaia, în zona hotelului Malibu. De ea se bucură deja, în fiecare zi, numeroși constănțeni, dar și turiști pentru care, până anul acesta accesul pe nisip era imposibil, sau extrem de dificil.

UPDATE Accident urmat de incendiu pe DN2A, la ieșire din Hârșova spre Constanța. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 12:53

UPDATE Accident urmat de incendiu pe DN2A, la ieșire din Hârșova spre Constanța. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri

UPDATE: Pompierii militari au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs pe DN2A, la ieșirea din municipiul Hârșova...

UPDATE Accident urmat de incendiu pe DN2A, la ieșire din Hârșova spre Constanța. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri
Bărbați depistați cu substanțe posibil psihoactive în zona unui club din Vama Veche
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 12:25

Bărbați depistați cu substanțe posibil psihoactive în zona unui club din Vama Veche

Jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța au depistat 4 bărbați care dețineau substanțe interzise în Vama Veche. Luni, 27 iulie a.c.,...

Bărbați depistați cu substanțe posibil psihoactive în zona unui club din Vama Veche
Investiții și rectificări bugetare, aprobate în ședința Consiliului Județean Constanța
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 12:07

Investiții și rectificări bugetare, aprobate în ședința Consiliului Județean Constanța

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, la care au participat toți cei 36 de consilieri județeni constănțeni, au fost supuse la vot aproapee...

Investiții și rectificări bugetare, aprobate în ședința Consiliului Județean Constanța
TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 11:29

TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu

Tulcea devine, din 31 iulie, gazda Campionatului European FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Division B. Competiția se va desfășura până pe 9...

TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 10:44

DNSC avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS cu taxe de parcare false

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS cu taxe de parcare false. Potenţialele...

DNSC avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS cu taxe de parcare false
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 09:47

CONSTANȚA: Dronă maritimă de suprafață creată de absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” | VIDEO

Trei absolvenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța au transformat cunoștințele dobândite în timpul studiilor într-un...

CONSTANȚA: Dronă maritimă de suprafață creată de absolvenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” | VIDEO
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 09:28

Rezultate și clasament la finalul etapei a doua din Superliga de fotbal

Ultimele două partide din etapa a doua a Superligii la fotbal s-au încheiat luni seara cu o victorie și o remiză. CFR Cluj – FC a...

Rezultate și clasament la finalul etapei a doua din Superliga de fotbal
Ştiri marți, 28 iulie 2026, 07:42

Situația Sistemului Energetic Național, în contextul debitului scăzut al Dunării și opririi Reactorului 1 de la CNE Cernavodă

Unitatea 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă va fi oprită controlat, începând de marţi, ora 11.00, având în vedere scăderea debitului...

Situația Sistemului Energetic Național, în contextul debitului scăzut al Dunării și opririi Reactorului 1 de la CNE Cernavodă