Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO – Ziua Marinei 2017: Ample manifestări militare, în fața miilor de persoane sosite în Portul Turistic MANGALIA

FOTO – Ziua Marinei 2017: Ample manifestări militare, în fața miilor de persoane sosite în Portul Turistic MANGALIA

Publicat de Arantxa Catană, 15 august 2017, 17:59

Câteva mii de persoane, turişti şi localnici au asistat, marţi, 15 august, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, care au avut loc în Portul Turistic Mangalia.

La eveniment au fost prezenţi primarul Radu Cristian, comandantul Garnizoanei, Petrică Pârvu, dar şi oficialităţi de la nivel local şi central.

Cei prezenţi în Portul Turistic Mangalia au asistat la ample manifestări dedicate Zilei Marinei Române, desfăşurate pe mare şi pe uscat. Astfel, spectatorii au urmărit momentul tradiţional în marină – ridicarea la catarg a Drapelului Naţional şi a Marelui Pavoaz, în timp ce se intona Imnul de Stat al României.

A urmat ceremonialul religios, în cadrul căruia a fost sfinţită ancora de flori, care a fost aruncată în mare în semn de omagiu pentru marinarii eroi.

Exerciţiile militare demonstrative au fost, de asemenea, apreciate de public. Elementul de noutate de anul acesta l-a constituit apariţia mai multor militari pe cheul din Portul Turistic. Aceştia au respins un atac armat de pe ţărm, parte a exerciţiului militar de inserţie din cadrul evenimentului.

După exerciţiile militarilor, zeul Neptun a declarat deschise jocurile marinăreşti.

Totodată, spectatorii au urmărit şi au aplaudat tehnica mânuirii armelor de către militarii Brigăzii 30-Garda „Mihai Viteazu”, precum şi concertul de muzică de fanfară, dar şi un spectacol artistic susţinut de colaboratori ai Cercului Militar.

Manifestările prilejuite de marea sărbătoare a marinarilor „Sfânta Maria” au cuprins şi o expoziţie de tehnică militară, precum şi demonstraţii de executare a nodurilor marinăreşti.

Celebrarea Zilei Marinei Române se va încheia la ora 22.00, printr-un moment emoţionant – retragerea marinarilor către cazarmă cu torţe în mâini, defilând pe faleza din Portul Turistic. De asemenea, spectatorii vor putea să asiste şi la un spectaculos foc de artificii.

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal