Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA – Polițiștii de la Rutieră deschid zilnic teancuri de dosare penale pentru șoferii prinși băuți la volan

CONSTANȚA – Polițiștii de la Rutieră deschid zilnic teancuri de dosare penale pentru șoferii prinși băuți la volan

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 30 iulie 2017, 12:07

Nici măcar teama de amenzile usturătoare sau de faptul că vor rămâne pietoni nu îi sperie de mulți șoferi care urcă băuți la volan și pornesc la drum riscând să pună în pericol viața lor, dar și pe cea a altor participanți la trafic.

În mai puțin de două ore, în urma unei razii a polițiștilor de a Rutieră, au fost depistați patru șoferi care consumaseră alcool și apoi plecaseră la drum cu mașinile.

Astfel, seara trecută, polițiștii din Topraisar au prins un tânăr de 24 de ani, din Biruința, județul Constanța, care conducea mașina pe un drum județean deși avea o alcoolemie de 0.77 mg/l în aerul pur expirat. Bineînțeles, șoferului i s-a întocmit dosar penal și i-a fost reținut permisul de conducere.

Același lucru l-a pățit și un alt tânăr, de 29 de ani, din localitatea Osmancea, prins și el de oamenii legii seara trecută, în timp ce rula cu autoturismul personal, deși băuse înainte de a se sui la volan. Conform rezultatului afișat de etilotest, tânărul avea 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul este cercetat penal în stare de libertate pentru fapta sa.

Tot ieri noapte, puțin înainte de miezul nopții, polițiștii din localitatea Ciobanu au oprit în trafic pentru control un șofer de 36 de ani, doar pentru a constata că acesta era beat criță. Aparatul Drager indica o alcoolemie de 0,75 mg/l. Bărbatul are acum dosar penal și a pierdut, temporar, dreptul de a mai urca la volan.

Băut și fără permis de conducere a plecat la drum cu mașina și un constănțean de 34 de ani, pe care polițiștii îl cercetează penal în libertate pentru faptele sale.

O altă problemă cu care se confruntă polițiștii este refuzul conducătorilor auto de a se supune de bună voie testului cu aparatul pentru măsurarea alcoolemie. Un exemplu ar fi un tânăr de 35 de ani din Eforie Nord, care a devenit recalcitrant cu oamenii legii care i-au cerut să se legitimeze și să sufle în alcooltest. Drept urmare, șoferul a fost încătușat și dus la Spitalul Județean din Constanța pentru a i se recolta probe biologice.

Un alt conducător auto care a ignorat prevederile legii și pericolul la care se expune urcând beat la volan a provocat, seara trecută, un accident de circulație, pe strada Luptători din municipiul Constanța. Băut zdravăn, șoferul a vrut să ajungă cu mașina acasă, însă s-a proptit într-un alt autoturism parcat pe marginea străzii. Testat cu aparatul Drager, a reieșit că individul avea o alcoolemie de 0,98 mg/l în aerul expirat. Acum, temerarul va trebui să dea socoteală în fața legii pentru ce a făcut și, desigur, să suporte cheltuielile cu reparația autovehiculului avariat.

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:57

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie

În primele două săptămâni de la lansarea campaniei, aproape 50 de căței cu stăpân au fost sterilizați. Campania, desfășurată de...

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:35

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU

Asociația Caravana cu Medici continuă campania HPV FREE City la K‑Pop Days, pe 1-2 august, la Costinești, cu un concept interactiv care...

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine
Actualitate duminică, 2 august 2026, 15:58

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine

UPDATE: O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, duminică, după-amiază, a informat MApN. Ținta a evoluat 20 de minute deasupra țării...

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine
MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:50

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă

Ministerul Apărării Naționale participă la misiunea de amenajare a unui prag submers pe Brațul Bala, pentru asigurarea debitului de apă necesar...

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:04

CONSTANȚA: Protest pe bulevardul Tomis după decizia Primăriei de a menține zona pietonală doar sâmbăta

Decizia Primăriei Constanța de a transforma bulevardul Tomis în zonă pietonală doar în ziua de sâmbătă a generat nemulțumirea mai multor...

CONSTANȚA: Protest pe bulevardul Tomis după decizia Primăriei de a menține zona pietonală doar sâmbăta
Actualitate duminică, 2 august 2026, 12:41

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate

Pompierii militari de la ISU Dobrogea au inervenit, duminică, la un accident rutier produs pe Autostrada A2, în zona localității Fetești, pe...

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate
Actualitate duminică, 2 august 2026, 12:33

AUDIO | Aprilia Survivor Camp, 14–16 august: Concerte și acțiuni caritabile la Corbu, în sprijinul unui tânăr accidentat

Un tânăr care a suferit un accident și are nevoie de o operație costisitoare va fi în centrul evenimentului caritabil organizat de Asociația...

AUDIO | Aprilia Survivor Camp, 14–16 august: Concerte și acțiuni caritabile la Corbu, în sprijinul unui tânăr accidentat
Actualitate duminică, 2 august 2026, 11:34

GRECIA: Intervenție a pompierilor români pentru stingerea unui incendiu de vegetație din Attica

Modulul românesc specializat în stingerea incendiilor de pădure a intervenit, pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică, pentru limitarea...

GRECIA: Intervenție a pompierilor români pentru stingerea unui incendiu de vegetație din Attica