Ascultă Radio România Constanța Live

Managerul Arhiepiscopiei Tomisului și un director RATB, arestați preventiv

Managerul Arhiepiscopiei Tomisului și un director RATB, arestați preventiv

Publicat de Adrian Băncilă, 23 iulie 2017, 17:15 / actualizat: 24 iulie 2017, 7:21

Managerul Arhiepiscopiei Tomisului, Popa Gabriel, directorul de achiziții din RATB, Florin Badiu, și Constantin-Cosmin Coman au fost arestați preventiv pentru 30 de zile de magistrații Tribunalului Ilfov în dosarul în care sunt acuzați de evaziune fiscală. Decizia nu este definitivă.

Cei trei sunt cercetați în dosarul penal nr. 459/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în care „se efectuează urmărirea penală cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală în formă continuată, constituirea unui grup infracțional organizat, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și favorizarea făptuitorului, fapte prin care bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 3.785.988, 90 lei reprezentând TVA și impozit pe profit”.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București anunța sâmbătă că a dispus luarea măsurii preventive a reținerii față de trei inculpați bănuiți de evaziune fiscală în formă continuată, urmând a fi sesizat Tribunalul Ilfov cu propunerea de arestare preventivă a acestora pe o durată de 30 zile. Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că ar fi vorba despre managerul Arhiepiscopiei Tomisului, Popa Gabriel, Anișoara Duna, călugăriță la mânăstirea Galeșu, și un director director de achiziții din cadrul Regiei Autonome de Transport București, Florin Badiu.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis duminică AGERPRES, vineri, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au efectuat 25 de percheziții domiciliare, în București și în județele Ilfov, Buzău și Constanța, la persoane fizice, la firme și la instituții, în urma cărora s-au ridicat documente contabile, unități de calcul și aproximativ 200.000 de euro.

„Din cercetări a reieșit că, pe raza municipiului București și a județului Ilfov, s-ar fi dezvoltat o rețea infracțională de distribuție a produselor textile, prin intermediul căreia ar fi fost valorificate aproape 50 de autotrenuri cu îmbrăcăminte și încălțăminte, fără documente legale, către comercianți din județul Ilfov, precum și în alte județe din țară, se precizează în comunicat.

Produsele ar fi fost importate din Turcia, prin intermediul unei societăți cu sediul în Burgas — Bulgaria, iar ulterior, prin această societate, ar fi fost declarate livrări intracomunitare către firme din Polonia și Ungaria, care ar fi fost create pe baza unor documente de identitate falsificate, pe numele unor cetățeni chinezi.

Totodată, arată sursa citată, sâmbătă, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, polițiștii și inspectorii antifraudă au efectuat 45 de controale ample în municipiul București și în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Dolj, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava și Vâlcea.

„În urma verificărilor, pentru neregulile descoperite, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, au fost ridicate sume de bani cu privire la care existau suspiciuni că ar reprezenta venituri neînregistrate și s-a dispus confiscarea mărfurilor deținute ori comercializate fără documente justificative. De asemenea, în zilele următoare, cu sprijinul D.R.V. București, se vor desfășura acțiuni de verificare și desigilare a unor transporturi de mărfuri, aparținând membrilor grupării infracționale”, se menționează în comunicatul IGPR.

Sursa: Agerpres

Foto – ilustrativ

Citește și: Percheziții persoane bănuite de evaziune fiscală cu articole textile

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:19

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol

Duminică, 8 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 30 de...

TULCEA: Dublă alertă aeriană cu drone în apropiere de Insula Șerpilor. Mesaj RO-Alert pentru estul județului și mai multe aeronave ridicate de la sol
Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 15:02

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni

Polițiștii constănțeni s-au aflat la datorie pe șoselele din județ și în acest weekend. Sâmbătă dimineață, polițiștii din cadrul...

Viteză excesivă, alcool la volan, conducere fără permis sau a unui autoturism neînmatriculat – infracțiuni constatate de polițiștii constănțeni
FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 14:04

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători

La Constanța a început montarea luminițelor de sărbători. Până acum au fost montate instalații pe bulevardul Aurel Vlaicu, între cartierele...

FOTO | CONSTANȚA: A început montarea decorațiunilor luminoase de sărbători
CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 13:28

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare

Polițiștii Secției 2 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați sâmbătă de trei persoane cu privire la profanarea unor...

CONSTANȚA: Profanare de morminte în cimitirul din Palazu Mare
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:58

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea

Cea mai mică temperatură din țară duminică dimineață s-a înregistrat la stația meteorologică Miercurea-Ciuc, de -10,5 grade Celsius, sub...

Minima termică din țară a fost, duminică dimineață, de -10,5 grade. Valori negative s-au înregistrat și în Dobrogea
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 12:21

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a atins astăzi, duminică, 8 noiembrie 2026, la ora 10.07, puterea nominală, după...

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a atins puterea nominală. Decizia privind repornirea Unității 2, așteptată luni
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:48

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori

Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la cea de-a V-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie...

Elevii români au obținut 5 medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori
Ştiri duminică, 8 noiembrie 2026, 11:21

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică

Federația Română de Handbal organizează duminică, 8 noiembrie 2026, de la ora 20.00, la Sala Polivalenta Tulcea „Danubius Arena”, partida...

TULCEA: Meciul de handbal România – Polonia, dedicat lui Radu, care luptă cu o boală oncologică