Ascultă Radio România Constanța Live

Vă surâde ideea unei plimbări cu barca în largul mării, unde puteți admira delfinii? Iată cât trebuie să scoateți din buzunar

Vă surâde ideea unei plimbări cu barca în largul mării, unde puteți admira delfinii? Iată cât trebuie să scoateți din buzunar

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 8 iulie 2017, 13:43

Concediul la mare nu mai este demult doar un prilej de stat la plajă.

Turiştii au început să prindă gustul sporturilor nautice, atunci vin pe litoral.

Agenţii economici s-au conformat şi vin cu oferte pentru amatorii de plimbări pe mare dar şi pentru iubitorii de adrenalină.

Ioan Malciu, operator de turism de aventură, a vorbit astăzi, la Radio Constanţa, despre preferinţele turiştilor în materie de agrement nautic:

ioan malciu„Anul acesta (n.red. turiștii) au început foarte mult să prefere plimbările cu șalupele de viteză, gen safari boat. La fel de mult preferă velierele și, mai nou, în ultimii ani, preferă turele cu caiacele“, dezvăluie Ioan Malciu.

În weekend, și uneori chiar în timpul săptămânii, cei care vin la mare pentru a-și explora latura romantică sunt atrași și de clasicele plimbări cu barca pe valuri.
Șalupă sau velier, ce preferă cei care ajung în sezonul estival la malul mării?

„Cred că anul acesta sunt în mod egal. Clienții se împart. Cei care doresc mai multă adrenalină preferă șalupa de viteză, pe când oamenii care preferă adierea vântului optează pentru velier. Depinde strict de gusturi“, este de părere Ioan Malciu.

„Ambarcațiunile de agrement ridică ancora din Portul Turistic Tomis, dar și de la pasarela din Mamaia. Tarifele variază de la 20 de lei – o plimbare de 30 de minute și poate ajunge până la 100 de lei – o plimbare de trei ore în largul mării. Iar sezonul acesta am observat că au preferat turiștii plimbările mai lungi, cele de trei ore, pentru că mergând mai mult spre larg pot să admire și delfinii, este puțin mai special“, spune Ioan Malciu.

Pentru cei care preferă liniștea Deltei în locul agitației estivale de la mare, același operator oganizează și plimbări cu caiacul pe Dunăre.

„Sunt expediții de 2-3 zile în care avem șansa să vizităm canalele, lacurile din Deltă, cele mai greu accesibile ambarcațiunilor mari“, a completat Ioan Malciu.

Dacă nu ați mai experimentat până acum genul acesta de aventură, nu este cazul să vă îngrijorați. Un instructor se va ocupa să vă spună tot ce trebuie să aveți în vedere pentru a fi în siguranță pe toată durata plimbării cu caiacul, de exemplu.

Ioan Malciu este de părere că pe litoralul românesc turismul de agrement nu și-a atins încă potențialul maxim, însă cu optimism afirmă că lucrurile sunt pe făgașul potrivit, mai ales că în fiecare an cererea pentru astfel de activități la malul mării este în creștere. Malciu anticipează că în cel mult doi ani, turismul de agrement din România se va situa la același nivel înaintat ca în alte state precum Bulgaria, Grecia etc.

Plimbările cu șalupa, velierul, caiacul sau clasica barcă sunt o alternativă excelentă la monotonul stat de plajă la soare și oferă de departe un peisaj unic ce lasă o amintire cât se poate de plăcută a concediului petrecut la mare.

Ca și antreprenor în domeniu, Ioan Malciu spune că nu urmărește, cel puțin pentru moment, să obțină un profit deosebit din afacerea sa, ci mai degrabă ar vrea să contribuie la promovarea acestui tip de activități în turism.

Dacă sunteți o fire de explorator, aflați că puteți face inclusiv scufundări marine în zona Cazinoului din Constanța, o arie cunoscută pentru vestigiile arheologice pe care le ascunde. 14232444_1068986943156852_7661029578825693235_n

„Acolo avem o zonă foarte frumoasă, este fauna mai dezvoltată, găsim diferite specii de pești, căluți de mare. Turiștii pot încerca sesiuni de scufundare de o oră sau pot veni să facă un curs brevetat, care le poate folosi pe viitor dacă vor să mai facă scufundări în mare“, informează Ioan Malciu.

În extrasezon distracția nu intră neapărat în pauză. Sunt organizate și atunci curse de off-road cu mașina, prin Dobrogea sau plimbări de 2-3 zile cu velierul pe mare către litoralul bulgăresc.

Pe Ioan Malciu și planul său de aventuri îl găsiți în Portul Turistic Tomis sau pe pagina lui de Facebook.

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate
Actualitate duminică, 2 august 2026, 12:41

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate

Pompierii militari de la ISU Dobrogea au inervenit, duminică, la un accident rutier produs pe Autostrada A2, în zona localității Fetești, pe...

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate
AUDIO | Aprilia Survivor Camp, 14–16 august: Concerte și acțiuni caritabile la Corbu, în sprijinul unui tânăr accidentat
Actualitate duminică, 2 august 2026, 12:33

AUDIO | Aprilia Survivor Camp, 14–16 august: Concerte și acțiuni caritabile la Corbu, în sprijinul unui tânăr accidentat

Un tânăr care a suferit un accident și are nevoie de o operație costisitoare va fi în centrul evenimentului caritabil organizat de Asociația...

AUDIO | Aprilia Survivor Camp, 14–16 august: Concerte și acțiuni caritabile la Corbu, în sprijinul unui tânăr accidentat
GRECIA: Intervenție a pompierilor români pentru stingerea unui incendiu de vegetație din Attica
Actualitate duminică, 2 august 2026, 11:34

GRECIA: Intervenție a pompierilor români pentru stingerea unui incendiu de vegetație din Attica

Modulul românesc specializat în stingerea incendiilor de pădure a intervenit, pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică, pentru limitarea...

GRECIA: Intervenție a pompierilor români pentru stingerea unui incendiu de vegetație din Attica
IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliţiei Române
Actualitate duminică, 2 august 2026, 11:33

IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliţiei Române

Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă în mediul online de tip „Government Impersonation Scam”, în care autorii...

IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliţiei Române
Actualitate duminică, 2 august 2026, 11:04

Circulație feroviară suspendată la Dorobanțu, din cauza scurgerilor de gaz dintr-un tren încărcat cu GPL

CFR SA – Sucursala Rеgională CF Constanța informеază că, în acеastă diminеață, la ora 06.40, în timpul garării trеnului dе marfă...

Circulație feroviară suspendată la Dorobanțu, din cauza scurgerilor de gaz dintr-un tren încărcat cu GPL
Actualitate duminică, 2 august 2026, 10:27

TULCEA: Țintă aeriană detectată de radarele armatei în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, duminică, 2 august, în jurul orei 09.30, o țintă aeriană în proximitatea frontierei fluviale...

TULCEA: Țintă aeriană detectată de radarele armatei în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina
Actualitate duminică, 2 august 2026, 10:18

Consumul de energie va crește, în contextul valului de caniculă ce se extinde în România

România se află în stare de alertă energetică din cauza secetei extreme și a debitului Dunării care se apropie de minimul istoric, iar valul...

Consumul de energie va crește, în contextul valului de caniculă ce se extinde în România
Actualitate duminică, 2 august 2026, 09:29

Intervenție de amploare pe Dunăre pentru creșterea debitelor către CNE Cernavodă

UPDATE: O primă explozie controlată a stâncii de pe malul drept al Dunării, a avut loc puțin după 12.00, în satul Izvoarele. A fost un prim...

Intervenție de amploare pe Dunăre pentru creșterea debitelor către CNE Cernavodă