Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Fosta directoare adjunctă de la APIA a fost condamnată la închisoare

TULCEA: Fosta directoare adjunctă de la APIA a fost condamnată la închisoare

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 iunie 2017, 10:21

Fosta directoare adjunctă de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Tulcea, Cristina Gherghişan, a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Constanţa, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru luare de mită.

Curtea de Apel Constanţa a dat, joi, sentinţa în dosarul în care a fost judecată fosta directoare adjunctă a APIA Tulcea, dar şi trei administratori şi asociaţi ai unor societăţi comerciale.

Astfel, Cristina Gherghişan a fost condamnată pentru luare de mită la trei ani şi jumătate de închisoare, fiind achitată pentru alte două infracţiuni de luare de mită, pedeapsa urmând să fie executată în regim de detenţie.

Instanţa a mai decis să menţină interdicţia de doi ani de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Doi inculpaţi din acest dosar, Toader Sandu şi Mariana Rece, au fost achitaţi de Curtea de Apel Constanţa pentru dare de mită, iar un al treilea, Grigore Traian, rămâne cu pedeapsa de doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru dare de mită, cei trei fiind administratori şi asociaţi ai unor societăţi comerciale.

Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

În urmă cu doi ani, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu, a inculpatei GHERGHIŞAN CRISTINA, director adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Tulcea, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită;

De asemenea, sunt trimişi în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor GRIGORE TRAIAN, RECE MARIANA şi SANDU TOADER, administratori şi asociaţi ai mai multor societăţi comerciale, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

,,În ziua de 24 septembrie 2014, inculpata Gherghișan Cristina, în calitate de director adjunct al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Tulcea, a primit, în mod direct, pentru sine, suma de 5.000 lei de la inculpatul Grigore Traian, în legătură cu neîndeplinirea și îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu. La data de 20 noiembrie 2014, inculpata Gherghișan Cristina a primit de la același administrator un plic ce conținea o sumă de bani.
În ziua de 23 octombrie 2014, inculpata Gherghișan Cristina, în calitate de director adjunct al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură Tulcea, a primit de la inculpata Rece Mariana, în mod direct, pentru sine, mai multe bunuri și a acceptat remiterea ulterioară a altora, în legătură cu îndeplinirea de acte ce intrau în sfera atribuțiilor sale de serviciu.
În ziua de 13 noiembrie 2014, inculpata Gherghișan Cristina, în aceeași calitate, a primit, în mod direct, pentru sine, un smartphone, de la inculpatul Sandu Toader, în legătură cu îndeplinirea de acte ce intrau în sfera atribuțiilor sale de serviciu.
Concret, inculpata Gherghișan Cristina a acţionat astfel încât firmele administrate de ceilalţi inculpaţi să beneficieze de autorizările/avizele necesare din partea A.P.I.A. Tulcea, pentru obţinerea de subvenţii privind suprafeţele de teren agricole administrate de aceste societăţi.”

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan