Ascultă Radio România Constanța Live

Sindicaliștii din ÎNVĂȚĂMÂNT vor protesta la Parlament

Sindicaliștii din ÎNVĂȚĂMÂNT vor protesta la Parlament

Publicat de , 29 mai 2017, 10:14

Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ va organiza, miercuri, între orele 12.00-14.00, o pichetare a sediului Parlamentului.

La această acţiune vor participa aproximativ 200 de persoane, membri de sindicat din municipiul Bucureşti şi județele limitrofe, inclusiv Constanța.

Motivul protestului îl constituie faptul că Senatul României a votat Proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fără să ţină cont de solicitările şi observaţiile federaţiilor sindicale din învățământ şi sensibilizarea deputaților, care urmează să dezbată şi să aprobe, ca for dedizional, acest proiect legislativ, se arată într-un comunicat al sindicaliștilor.

Principalele solicitări ale salariaţilor din învățământ sunt:

– poziţionarea mai bună a personalului din învățământ în grilele de salarizare;
– acordarea primei tranșe de majorare salarială de la 1 iulie 2017, aşa cum se prevede şi în Programul de Guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2017;
– eliminarea anomaliilor existente în proiectul legii privind modul de stabilire a îndemnizațiilor de conducere pentru personalul din învățământ, dar şi privind stabilirea salariilor unora dintre categoriile de personal didactic auxiliar şi personal nedidactic.

Foto – arhivă

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 09:51

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat accidentul din staţiunea 2...

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu
Percheziții DNA la un fost ministru al Transporturilor, într-un dosar de mită
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 09:38

Percheziții DNA la un fost ministru al Transporturilor, într-un dosar de mită

Procurorii DNA efectuează marți percheziții la fostul ministru al Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, dar și la un om de afaceri, într-un...

Percheziții DNA la un fost ministru al Transporturilor, într-un dosar de mită
Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost încă ales
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 08:44

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost încă ales

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost ales în ședința ordinară de ieri. Proiectul de hotărâre a fost...

Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu a fost încă ales
UPDATE | CONSTANȚA: Protest spontan la CT Bus. Autobuzele NU au ieșit pe traseu. Discuții tensionate între angajați și conducere
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 07:30

UPDATE | CONSTANȚA: Protest spontan la CT Bus. Autobuzele NU au ieșit pe traseu. Discuții tensionate între angajați și conducere

Angajații CT Bus au declanșat un protest spontan, în această dimineață. Niciun autobuz nu a ieșit pe traseu, transportul public din municipiu...

UPDATE | CONSTANȚA: Protest spontan la CT Bus. Autobuzele NU au ieșit pe traseu. Discuții tensionate între angajați și conducere
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 20:53

În ultimul weekend din 2025, la TSC se joacă trei piese de teatru

Sfârșitul acestei săptămâni încheie 2025 sub semnul emoției, reflecției și umorului. Teatrul de Stat Constanța invită publicul la un...

În ultimul weekend din 2025, la TSC se joacă trei piese de teatru
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 19:07

AUDIO | Patiseria franceză, onorată printr-un proiect al Alianței Franceze din Constanța

Patiseria franceză a fost onorată printr-un proiect al Alianței Franceze din Constanța, intitulat “Gustul Franței”, care a ajuns la a doua...

AUDIO | Patiseria franceză, onorată printr-un proiect al Alianței Franceze din Constanța
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 18:15

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea

“Omătul încins” este titlul romanului recent apărut la Editura Neuma, semnat de scriitorul Ovidiu Mihalache. Acesta reconstituie o realitate...

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali