Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindeni

Publicat de , 28 mai 2017, 07:26

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită, începând cu anul 2015, în ultima duminică a lunii mai, respectiv la 28 mai anul acesta.

Până în anul 2014, Ziua Românilor de Pretutindeni era celebrată la 30 noiembrie, odată cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 792 din 21 noiembrie 2007. Articolul 10 din Legea 299/2007 a fost modificat prin Legea 101/2015, conform căreia se schimbă data la care se sărbătorește această zi.

Inițiatorul acestei modificări legislative este deputatul PNL de Diaspora, Aurelian Mihai, care, la 23 aprilie 2015, declara: „În luna mai a anului 2014 am prezentat colegilor parlamentari inițiativa de modificare a Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, proiect susținut de încă 42 de colegi deputați și senatori, care, iată, în urma votului dat ieri, 22 aprilie 2015, în Camera Deputaților, a fost votat de către 299 din deputații prezenți. Modificarea adusă de această inițiativă legislativă prevede ca Ziua Românilor de Pretutindeni să fie sărbătorită în fiecare ultimă duminică a lunii mai”. Această modificare a fost adusă ca urmare a solicitărilor repetate ale comunităților de români din afara granițelor statului român.

De asemenea, deputatul Aurelian Mihai a explicat opțiunea pentru alegerea acestei noi date, prin faptul că în luna mai au loc mai multe sărbători ale familiei, precum Ziua Mamei (prima duminică din mai), Ziua Tatălui (a doua duminică din mai), dar și Ziua Europei sau Ziua Independenței de Stat, ambele celebrate la 9 mai. Astfel, luna mai este o perioadă propice activităților culturale specifice acestei zile.

Ziua Românilor de Pretutindeni a fost instituită prin Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care reglementează drepturile persoanelor ce își asumă în mod liber identitatea culturală română — persoanele de origine română și cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, din afara granițelor României, având ca scop menținerea, promovarea și afirmarea identității lor culturale, etnice, lingvistice și religioase. Între anii 2007-2014, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată în fiecare an, la 30 noiembrie, de Ziua Sfântului Andrei, Apostolul românilor, de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), printr-o serie de manifestări organizate în zone în care trăiesc mulți români.

În anul 2016, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” și Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe au organizat un program comun pentru a marca Ziua Românilor de Pretutindeni. Evenimentele s-au desfășurat în zilele de 28 și 29 mai 2016 și au reunit, la București, reprezentanți ai comunităților românești din vecinătatea României și din Balcani (meșteri, interpreți și instrumentiști populari) și figuri remarcabile ale diasporei române, care promovează imaginea României în lume. De asemenea, președintele Klaus Iohannis i-a primit, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții românilor din străinatate veniți la București, cu ocazia Conferinței „Excelență românească peste hotare”.

Printre manifestările organizate anul acesta cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, se înscriu și cele ale Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”, care organizează manifestări la Drobeta Turnu Severin, Cernăuți (Ucraina), Salamanca (Spania) și Tel Aviv (Israel), în perioada 23 mai-4 iunie.

Sursa – AGERPRES

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:37

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat joi că acceptă desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru...

Siegfried Mureșan acceptă propunerea pentru funcția de premier făcută de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:20

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan

  Nicușor Dan a avut, joi, la Palatul Cotroceni, consultări cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Siegfried Mureșan – desemnat premier de președintele Nicușor Dan
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 16:52

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 19 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Pentru desfășurarea...

Sâmbătă, bulevardul Tomis redevine pietonal