Ascultă Radio România Constanța Live

19 străini care stăteau ilegal în CONSTANŢA, expulzaţi din ţară

19 străini care stăteau ilegal în CONSTANŢA, expulzaţi din ţară

Publicat de , 22 mai 2017, 21:29

Polițiștii de imigrări din Constanța, în urma acțiunilor întreprinse timp de două săptămâni, au depistat 32 de străini în situații ilegale, față de 19 fiind dispusă măsura îndepărtării de pe teritoriul României. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 150.000 de lei.

Astfel, în cadrul activităţilor, polițiștii au depistati 32 de străini în situații ilegale, dintre care 12 desfășurau activități lucrative fără aviz de muncă la societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor civile.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că străinii au intrat legal pe teritoriul României, cu paşapoarte biometrice, document care le permite o şedere pe teritoriul ţării de 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere, fără a avea drept de muncă.

Față de 19 persoane s-au luat măsuri de îndepărtare de pe teritoriul României, 16 în baza Acordului de readmisie și 3 au fost obligați să părăsească țara, prin decizii de returnare, în termen de 15 zile.

Totodată, polițiștii au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de 152.500 lei conform prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Acţiunile desfăşurate de către poliţişti urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalitaţii şederii în ţara noastră a străinilor, precum şi combaterea migraţiei ilegale şi muncii nedeclarate.

TULCEA: Țintă aeriană în proximitatea frontierei cu Ucraina. Avioane de luptă au fost ridicate de la sol
Actualitate duminică, 2 august 2026, 15:58

TULCEA: Țintă aeriană în proximitatea frontierei cu Ucraina. Avioane de luptă au fost ridicate de la sol

Un nou mesaj RO-Alert a fost emis astăzi, în jurul orei 15.30, pentru zona de nord a județului Tulcea, după ce sistemul de supraveghere radar al...

TULCEA: Țintă aeriană în proximitatea frontierei cu Ucraina. Avioane de luptă au fost ridicate de la sol
MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:50

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă

Ministerul Apărării Naționale participă la misiunea de amenajare a unui prag submers pe Brațul Bala, pentru asigurarea debitului de apă necesar...

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă
CONSTANȚA: Protest pe bulevardul Tomis după decizia Primăriei de a menține zona pietonală doar sâmbăta
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:04

CONSTANȚA: Protest pe bulevardul Tomis după decizia Primăriei de a menține zona pietonală doar sâmbăta

Decizia Primăriei Constanța de a transforma bulevardul Tomis în zonă pietonală doar în ziua de sâmbătă a generat nemulțumirea mai multor...

CONSTANȚA: Protest pe bulevardul Tomis după decizia Primăriei de a menține zona pietonală doar sâmbăta
Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate
Actualitate duminică, 2 august 2026, 12:41

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate

Pompierii militari de la ISU Dobrogea au inervenit, duminică, la un accident rutier produs pe Autostrada A2, în zona localității Fetești, pe...

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate
Actualitate duminică, 2 august 2026, 12:33

AUDIO | Aprilia Survivor Camp, 14–16 august: Concerte și acțiuni caritabile la Corbu, în sprijinul unui tânăr accidentat

Un tânăr care a suferit un accident și are nevoie de o operație costisitoare va fi în centrul evenimentului caritabil organizat de Asociația...

AUDIO | Aprilia Survivor Camp, 14–16 august: Concerte și acțiuni caritabile la Corbu, în sprijinul unui tânăr accidentat
Actualitate duminică, 2 august 2026, 11:34

GRECIA: Intervenție a pompierilor români pentru stingerea unui incendiu de vegetație din Attica

Modulul românesc specializat în stingerea incendiilor de pădure a intervenit, pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică, pentru limitarea...

GRECIA: Intervenție a pompierilor români pentru stingerea unui incendiu de vegetație din Attica
Actualitate duminică, 2 august 2026, 11:33

IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliţiei Române

Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă în mediul online de tip „Government Impersonation Scam”, în care autorii...

IGPR avertizează asupra unei noi fraude online în care este folosită identitatea Poliţiei Române
Actualitate duminică, 2 august 2026, 11:04

Circulație feroviară suspendată la Dorobanțu, din cauza scurgerilor de gaz dintr-un tren încărcat cu GPL

CFR SA – Sucursala Rеgională CF Constanța informеază că, în acеastă diminеață, la ora 06.40, în timpul garării trеnului dе marfă...

Circulație feroviară suspendată la Dorobanțu, din cauza scurgerilor de gaz dintr-un tren încărcat cu GPL