Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Bursa de pește – 4 milioane de euro cheltuiţi până acum degeaba

TULCEA: Bursa de pește – 4 milioane de euro cheltuiţi până acum degeaba

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 mai 2017, 08:16

Bursa de Peşte de la Tulcea, o investiţie cu fonduri europene de peste 4 milioane de euro, este în continuare nefuncţională.

Clădirea a fost realizată de aproape un an şi jumătate, dar fără a avea utilităţi, nu a primit autorizaţie de funcţionare.

Se estimează că în aproximativ două săptămâni, se va fi finaliza racordarea la energie şi apă.

Beneficiarii finali ai Bursei de Peşte ar fi trebuit să fie pescarii prin asociaţiile şi federaţiile în care sunt membri, dar acestea au fost încă de la început împotriva realizării investiţiei.

Van Verbina, preşedintele unei asociaţii care reuneşte aproximativ 600 de pescari:

În lipsa unui parteneriat cu pescarii, Agenţia Naţională pentru pescuit şi acvacultură caută alte variante, cum ar fi, înfiinţarea unei firme, care să administreze Bursa de peşte, în parteneriat cu mai multe instituţii.

Ion Dimulescu, preşedintele Agenţiei:


Rolul Bursei de la Tulcea, poarta de ieşire a peştelui din Deltă, ar fi trebuit să fie acela de a fiscaliza miile de tone de peşte despre care se crede că s-ar bracona an de an din Deltă.

Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 16:36

Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski

La 30 de ani de la dispariția maestrului Oleg Danovski, seria documentară „Moșteniri coregrafice” continuă cu episodul „Perspective”,...

Dialoguri la zi: Daniela Zaharia, realizatoarea documentarului „Perspective”, dedicat evoluției companiei de balet create de Oleg Danovski
Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:38

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA

Vineri, 18 septembrie 2026, începând cu ora 9.30, sala „Dobrogea“ a Consiliului Județean Tulcea a găzduit ședința Consiliului Național al...

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA
CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:22

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026

Șoferii din România resimt o nouă rundă de scumpiri la carburanți, prețul motorinei continuând să urce vineri, 18 septembrie 2026, după...

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026
Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:07

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Târgu Mureș, că peste 17.000 de cetățeni cu...

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Ştiri vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori