Ascultă Radio România Constanța Live

În piețele din Constanța se vinde și astăzi carne de miel. Iată prețurile!

În piețele din Constanța se vinde și astăzi carne de miel. Iată prețurile!

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 15 aprilie 2017, 09:51

Cine nu a apucat să cumpere carne de miel o mai poate face astăzi din piețele Grivița și Tomis 3.

Deşi iniţial producătorii susţineau că preţul cărnii de miel nu va scădea sub 25 de lei pe kilogram, de miercuri, preţurile s-au diminuat considerabil, iar producătorii au vândut peste 500 de miei pe zi, a spus astăzi în Interviul Dimineţii, directorul Direcţiei Pieţe Târguri şi Oboare Constanţa, Ion Ciobanu.

ion ciobanu„Dacă la început s-au vândut doar câteva zeci de miei pe zi, vreau să vă spun că, începând de miercuri, în Piața Griviței s-au vândut 500, joi 600 și vineri chiar 700 de bucăți, adică producătorii nu au plecat cu mieii acasă sau nu le-au rămas să vândă și a doua zi. Până ieri, am avut trei locații de unde se puteau procura mieii. În sensul că la Piața Pescăruș am avut punct de sacrificare a mieilor vii, unde constănțeanul mergea, își alegea mielul pe care dorea să-l aibă pe masa de Paști, acesta intra într-un flux de sacrificare și pleca cu el tăiat. Astăzi, din păcate, constănțenii nu mai pot beneficia de acest lucru, dar și astăzi, la Grivița și la Tomis 3 se pot procura miei. Dimineață, am dat telefon în ambele piețe, se vinde undeva cu 20, 21, 22 de lei pe kilogram“, a spus Ion Ciobanu, la Radio Constanța.

Ion Ciobanu a precizat că, prin negociere, s-a ajuns chiar şi la 18 lei pe kilogramul de carne de miel.

Pe de altă parte, preţul legumelelor vândute în pieţele constănţene a continuat să crească.

Programul piețelor din Constanța rămâne și astăzi deschis până în jurul orei 19:00, pentru cei care nu au apucat să termine de făcut toate cumpărăturile pentru masa tradițională de mâine. Ulterior, în zilele care urmează, piețele în care au existat puncte special amenajate pentru sacrificarea și comercializarea cărnii proaspete de miel vor intra într-un proces de sanitarizare. Duminică, în ziua de Paști, piețele și oboarele vor rămîne închise.

De luni însă, cine are nevoie să-și refacă proviziile de după sărbători, poate merge cu încredere la piață, căci tarabagiii, comercianții de legume, zarzavaturi și fructe vor fi la datorie.

„Vor fi deschise piețele de la 7:00 la 13:00, adică vom avea program de weekend. De marți intrăm în normal“, a mai completat directorul Direcției Piețe Târguri și Oboare Constanța, Ion Ciobanu.

Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 10:41

Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina

Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană...

Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina
AUDIO | Aproape toate unitățile de învățământ din Constanța au cabinete medicale, dar nu suficienți doctori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 10:20

AUDIO | Aproape toate unitățile de învățământ din Constanța au cabinete medicale, dar nu suficienți doctori

Aproape toate unitățile de învățământ din municipiul Constanța au cabinete medicale. Vestea bună se oprește aici, pentru că nu sunt și...

AUDIO | Aproape toate unitățile de învățământ din Constanța au cabinete medicale, dar nu suficienți doctori
multime de oameni pexles
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 10:00

18 septembrie – Ziua internațională a salarizării echitabile (ONU)

La 18 septembrie este marcată Ziua internațională a salarizării echitabile, demers care are rolul de a crește gradul de conștientizare publică...

18 septembrie – Ziua internațională a salarizării echitabile (ONU)
AUDIO | Fimul “3 zile în Septembrie” ajunge în cinematografe. Interviu cu regizorul Tudor Giurgiu
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 09:30

AUDIO | Fimul “3 zile în Septembrie” ajunge în cinematografe. Interviu cu regizorul Tudor Giurgiu

Regizorul Tudor Giurgiu revine pe marile ecrane propunând publicului o comedie derulată… „3 zile în Septembrie”. De altfel, acesta este...

AUDIO | Fimul “3 zile în Septembrie” ajunge în cinematografe. Interviu cu regizorul Tudor Giurgiu
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 08:40

CONSTANȚA: Cățelușii de la Adăpostul Public își caută o familie iubitoare care să îi ia acasă

Adăpostul public de animale abandonate lansează o nouă invitație către toți iubitorii de animale care își doresc un partener credincios. Luna...

CONSTANȚA: Cățelușii de la Adăpostul Public își caută o familie iubitoare care să îi ia acasă
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 08:12

AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”

România cheltuie mai mulți bani decât produce, iar diferența o acoperă din împrumuturi, inclusiv de pe piețele externe. Din acești bani se...

AUDIO | Adrian Bența, consultant fiscal: “Dobânzile plătite la împrumuturile publice depășesc 40 de miliarde de lei, iar tot noi, ca cetățeni, le suportăm”
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 07:30

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional

Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile...

ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:29

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate