Ascultă Radio România Constanța Live

În sprijinul comunității, un dialog cu reprezentanții Fundației Giovanni Bosco din Constanța

În sprijinul comunității, un dialog cu reprezentanții Fundației Giovanni Bosco din Constanța

Publicat de , 4 aprilie 2017, 12:25

În acest an, Sărbătoarea Paştelui cade în aceeaşi zi și pentru creştinii ortodocşi şi pentru cei catolici. La 16 aprilie va fi sărbătorită Învierea Domnului Iisus Hristos de către creștinii din întreaga lume.
Zilele care urmează reprezintă o perioadă specială, în care, pentru a simti bucuria pascală, credincioșii trebuie să își pregătească atât trupul, prin post, cât și sufletul.

Foarte mulți dintre noi avem intenția de a face acte caritabile doar în preajma sărbătorilor religioase. Dar există în România multe organizații creștine care desfășoară activități speciale dedicate comunității, a căror misiune este de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate, în tot timpul anului.

În această seară, în cadrul emisiunii ”Stil de viață”, vă prezentăm o fundație înființată cu mai multă vreme în urmă, a cărei misiune este de a-i ajuta pe copiii și tinerii ce provin din medii defavorizate: Fundația Giovanni Bosco. Misiunea sa este aceea de de a-i îndruma pe copiii și tinerii care au nevoie – prin educație formală, nonformală și informală, prin asistență socială și morală, prin formare și calificare profesională – să devină cetățeni onești, persoane bine integrate în societate.
Așa cum declară coordonatorii fundației: ” întreaga operă educativă este bazată pe sistemul preventiv, considerându-se că este mai ușor să previi printr-o formare umană, intelectuală, profesională, comportamentele deviante ale tinerilor decât să intervii după aceea.”

Despre obiectivele fundației, despre posibilitățile de sprijinire a tinerilor, vorbim în această seară cu domnul Cornel Gabor, reprezentant al organizației. La ”Stil de viață”, la Radio Constanța, de la ora 18.05.
Ne puteți asculta și on-line la https://www.radioconstanta.ro/asculta-live/
Vă aștept.
Steliana Bajdechi

Foto credit: Oratoriul Don Bosco, Constanța

TULCEA: A început DeltArt Camp – sculptori din cinci județe sunt prezenți, iar copiii au parte de ateliere gratuite de pictură
Cultură marți, 25 august 2026, 12:05

TULCEA: A început DeltArt Camp – sculptori din cinci județe sunt prezenți, iar copiii au parte de ateliere gratuite de pictură

Muzeul Satului Pescăresc Tradițional din Tulcea găzduiește, în perioada 24 august – 4 septembrie, cea de-a treia ediție a taberei de creație...

TULCEA: A început DeltArt Camp – sculptori din cinci județe sunt prezenți, iar copiii au parte de ateliere gratuite de pictură
Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2026 și-a desemnat câștigătorii. Marele trofeu, obținut de Paula Seling și Alexandru Gorgoș
Cultură duminică, 23 august 2026, 22:00

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2026 și-a desemnat câștigătorii. Marele trofeu, obținut de Paula Seling și Alexandru Gorgoș

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2026 și-a desemnat, duminică seara, câștigătorii. Marele trofeu a fost obținut de Paula...

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2026 și-a desemnat câștigătorii. Marele trofeu, obținut de Paula Seling și Alexandru Gorgoș
SEAS 2026 | O nouă reprezentație sold out a spectacolului „Matilda, the Musical”, în regia lui Emil Pantelimon, la Casa de Cultură din Constanța
Cultură duminică, 23 august 2026, 18:44

SEAS 2026 | O nouă reprezentație sold out a spectacolului „Matilda, the Musical”, în regia lui Emil Pantelimon, la Casa de Cultură din Constanța

Cea mai apreciată producție din repertoriul Operei Comice pentru Copii București, „Matilda, the Musical”, în regia lui Emil Pantelimon –...

SEAS 2026 | O nouă reprezentație sold out a spectacolului „Matilda, the Musical”, în regia lui Emil Pantelimon, la Casa de Cultură din Constanța
Festivalul „Mamaia” 2026: Gala Laureaților, urmată de recitalurile „De la Mamaia la San Remo”
Cultură duminică, 23 august 2026, 18:11

Festivalul „Mamaia” 2026: Gala Laureaților, urmată de recitalurile „De la Mamaia la San Remo”

În această seară, de la ora 20.00, iubitorii Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” sunt așteptați în Piațeta Perla. După...

Festivalul „Mamaia” 2026: Gala Laureaților, urmată de recitalurile „De la Mamaia la San Remo”
Cultură duminică, 23 august 2026, 10:39

AUDIO | Aurelia Lăpușan și dr. Anca Ștefan: două perspective, o singură mare care vindecă

Volumul „Marea care vindecă”, semnat de jurnalista Aurelia Lăpușan și de dr. Anca Ștefan, a fost lansat zilele trecute, la Constanța,...

AUDIO | Aurelia Lăpușan și dr. Anca Ștefan: două perspective, o singură mare care vindecă
Cultură duminică, 23 august 2026, 08:21

A XX-a ediție a Concursului Internaţional George Enescu 2026 se deschide, duminică, la Ateneul Român

Ediția aniversară a Concursului Internaţional George Enescu 2026 se va deschide duminică, la Ateneul Român, cu un concert susţinut de Orchestra...

A XX-a ediție a Concursului Internaţional George Enescu 2026 se deschide, duminică, la Ateneul Român
Cultură duminică, 23 august 2026, 08:18

Festivalul „Mamaia” 2026: Antonia, Anca Țurcașiu, Nico și Paula Seling au strălucit pe scenă, într-o nouă seară plină de emoții

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” confirmă că muzica românească are puterea de a aduce oamenii împreună. Sâmbătă seară,...

Festivalul „Mamaia” 2026: Antonia, Anca Țurcașiu, Nico și Paula Seling au strălucit pe scenă, într-o nouă seară plină de emoții
Cultură sâmbătă, 22 august 2026, 18:29

CONSTANȚA: Statuile vivante încheie seria spectacolelor de vară. Duminică, ultima întâlnire cu publicul

Vara aceasta, străzile Constanței au devenit, duminică de duminică, scene pentru întâlniri surprinzătoare cu arta, istoria și imaginația....

CONSTANȚA: Statuile vivante încheie seria spectacolelor de vară. Duminică, ultima întâlnire cu publicul