Ascultă Radio România Constanța Live

Astăzi va fi prezentat primul plan de negocieri cu privire la Brexit

Astăzi va fi prezentat primul plan de negocieri cu privire la Brexit

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 martie 2017, 09:35

Uniunea Europeană va dezvălui vineri liniile mari ale planului său de negocieri cu privire la Brexit, la două zile după declanșarea procedurii de retragere a Regatului Unit, deja marcată de prime fricțiuni cu Londra, comentează AFP.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, urmează să prezinte în capitala Maltei, la Valetta, un proiect de „orientări ale negocierilor”, pe care liderii celor 27 de state membre UE le vor adopta la summitul din 29 aprilie la Bruxelles.

Textul va stabili prioritățile lor politice, precum și viziunea lor privind ritmul negocierilor, care apare ca unul dintre primele subiecte ale tensiunilor după ce premierul britanic Theresa May a declanșat miercuri procedura de ieșire din UE.

Theresa May vrea ca procesul să se desfășoare mai repede și să poată negocia în paralel acordul care va reglementa modalitățile de ieșire din UE și cel care va defini viitoarea sa relație cu aceasta, în special, în plan comercial.

Dar „orientările” lui Donald Tusk ar urma să excludă orice acord cu privire la „viitoarea relație” înainte ca separarea să fie efectivă, lăsând totuși deschisă ușa discuțiilor preliminare înainte de plecarea Regatului Unit, prevăzută pentru martie 2019.

Încă din primele ore care au urmat notificării formale a Brexitului miercuri, un alt măr al discordiei a apărut deja privind viitoarea cooperare a Londrei în materie de securitate cu UE.

Guvernul britanic a trebuit astfel joi să încerce să aplaneze o polemică după ce Theresa May a părut să pună această cooperare în balanța negocierilor, pentru a obține condiții de retragere avantajoase.

„Securitatea tuturor cetățenilor este un subiect mult prea grav” pentru a constitui obiectul unei târguieli, a reacționat eurodeputatul liberal Guy Verhofstadt, referent al Parlamentului European pentru negocierile privind Brexit.

Ministrul britanic responsabil de Brexit, David Davis, l-a asigurat că „aceasta nu este o amenințare”, ci un „argument pentru a obține un acord” cu Bruxellesul.

Cele trei principale priorități ale UE pentru negocierile viitoare sunt deja cunoscute. Ele vor să se clarifice soarta a peste 3 milioane de cetățeni europeni aflați în Regatul Unit și a peste 1 milion de britanici care locuiesc într-un alt stat membru al UE, și să înlăture incertitudinile care persistă asupra frontierei între Republica Irlanda și Irlanda de Nord, provincie britanică.

Cele 27 de state membre vor cere de altfel „să se regleze conturile” angajamentelor bugetare ale Regatului Unit față de UE. Comisia a evaluat factura între 55 și 60 de miliarde de euro, potrivit unui înalt responsabil european.

Dar Londra „nu recunoaște sumele, uneori foarte importante, care au circulat la Bruxelles”, a avertizat joi ministrul britanic al finanțelor, Philip Hammond.

Nu va exista „niciun rabat britanic”, a avertizat, la rândul său, de la Berlin, șeful diplomației germane Sigmar Gabriel, făcând aluzie la contribuția redusă la bugetul european, smulsă de Margaret Thatcher în 1984.

Berlinul, ca și Parisul, a avertizat de asemenea că viitoarea relație a UE cu Londra nu va putea fi abordată decât cu condiția ca negocierile pentru ieșire să fie mult mai avansate și că nu va exista un acord înainte de plecarea efectivă a Regatului Unit.

Parlamentul European, care va trebui să dea aprobarea oricărui acord cu Londra, împărtășește aceeași opinie.

„Eventualele dispoziții tranzitorii” sunt avute în vedere pentru perioada de după separare, dar fără a depăși trei ani, estimează Parlamentul într-un proiect de rezoluție ce urmează să fie votat în 5 aprilie.

Chiar dacă procedura de separare nu a fost declanșată decât miercuri, primele consecințe s-au concretizat deja.

În sectorul financiar, celebra casă de asigurări Lloyd’s of London a anunțat joi că își va deschide o filială la Bruxelles pentru a nu-și pierde accesul deplin în UE.

De partea europeană, Luxembourg s-a poziționat oficial pentru a primi foarte râvnita Autoritate bancară europeană EBA, ce va fi forțată să părăsească Londra odată cu Brexit.

După summitul european al Celor 27, prevăzut să aibă loc în 29 aprilie, va mai trebui ca statele membre să se reunească la sfârșitul lunii mai, la nivel ministerial, pentru a adopta „directive” ale negocierilor, mai detaliate decât „orientările” Consiliului European.

Francezul Michel Barnier, negociatorul șef al UE, va trebui atunci să-și aibă mandatul confirmat pentru a începe în fine tratativele cu Londra după aproape un an de la referendumul prin care britanicii au ales să părăsească UE.

Sursa – realitatea.net

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 11:15

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub...

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:47

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor

Statele Uniunii Europene au convenit vineri să menţină pragul actual de 3 ore pentru întârzierea zborurilor pentru compensare în următorul set...

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:26

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band

Asociaţia Clubul cu Dichis organizează Festivalul Internaţional Dichis’n’Blues, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, la Somova, lângă...

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:25

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei

Zilele Europene ale Arheologiei sunt sărbătorite la Constanța, Cernavodă și Hârșova, evenimentele având ca scop promovarea patrimoniului...

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 08:25

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate

Ministerul Afacerilor Externe marchează 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990 printr-o expoziţie de documente diplomatice recent declasificate....

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 21:06

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:11

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues

Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului...

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați