Ascultă Radio România Constanța Live

Alba-neagra cu evaluările naţionale din gimnaziu. Ministrul Educației se contrazice în declarații

Alba-neagra cu evaluările naţionale din gimnaziu. Ministrul Educației se contrazice în declarații

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 martie 2017, 09:08

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, exclude renunţarea la evaluările naţionale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a.

Asta după ce, în urmă cu câteva zile declara că nu este de acord cu evaluările până în gimnaziu.

Acum a revenit, spunând că anterior a exprimat un punct de vedere personal, dând ca exemplu sisteme performante în lume, cum este cel japonez, în care, până la vârsta de 10 ani, copiii nu sunt supuşi unor asemenea testări.

După audierea la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, Pavel Năstase a declarat că este nevoie din timp în timp de evaluarea nivelului de pregătire, inclusiv în clasele primare, dar care trebuie să se facă individual, la clasă.

Ideea ministrului Educaţiei de a elimina evaluările naţionale pentru copiii de clasa a doua şi a patra, pe motiv că sunt „stresante”, a fost agreată la Constanţa, de către dascăli şi părinţi.

Învăţătorul Alina Vâlcu:


Pe unii copii, aceste testări îi avantajează, spune psihologul Mădălina Alexe:

După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 17:44

După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța

Atelierele de pictură pentru copii, coordonate de specialiștii Muzeului de Artă din Constanța sunt o încântare pentru cei mici, o spun toți...

După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța
UPDATE | Accident grav în Constanța. Un motociclist a murit pe strada Traian
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 17:09

UPDATE | Accident grav în Constanța. Un motociclist a murit pe strada Traian

UPDATE Accidentul a avut loc în jurul orei 14.50, pe strada Termele Romane din municipiul Constanța. Polițiștii sosiți la fața locului au...

UPDATE | Accident grav în Constanța. Un motociclist a murit pe strada Traian
Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 16:47

Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii

Monumentul pe care îl prezentăm astăzi este unul dintre cele mai frumoase artefacte din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie...

Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii
Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:55

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD

Inspectorii ecologi din cadrul Serviciilor de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică ale ARBDD au efectuat controale privind respectarea...

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:36

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC

Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., descoperit anul trecut de arheologii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța pe...

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:08

OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”

Astăzi, 15 Aprilie 2026, Organizația de Management al Destinației Mamaia–Constanța lansează oficial campania aniversară „Mamaia: de 120 de...

OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:04

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” va avea loc joi, 16 aprilie, de la ora 17.00, la Biblioteca...

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 14:45

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște

Bilanțul activității medicale a SCJU Constanța, în perioada 10–13 aprilie, a minivacanței de Paște, a fost prezentat astăzi de dr. Bogdan...

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște