Ascultă Radio România Constanța Live

GALAȚI: Alunecare de teren în localitatea Izvoarele. O stână cu 250 de oi, EVACUATĂ

GALAȚI: Alunecare de teren în localitatea Izvoarele. O stână cu 250 de oi, EVACUATĂ

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 2 martie 2017, 19:10

În vecinătatea satului Izvoarele s-a produs o alunecare de teren pe versantul unui deal din cauza ploilor din ultima perioadă, fiind necesară evacuarea unei stâne de oi din zonă, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, Eugen Chiriță, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, alunecarea de teren a fost anunțată de primarul localității, la fața locului deplasându-se o grupare operativă a ISU.

„Alunecarea de teren se întinde deja pe 200 de metri, însă nu reprezintă, deocamdată, nicio amenințare pentru locuințele din satul Izvoarele sau pentru drumul județean din apropiere. Totuși, pe versantul dealului se află și o conductă magistrală de gaze naturale, fiind anunțată compania de gaze proprietară a conductei. Deocamdată, s-a luat decizia evacuării celor 250 de oi și a ciobanilor de la stâna care se află în apropierea zonei în care s-a produs alunecarea de teren“, a spus Chiriță.

El a precizat că situația rămâne sub monitorizarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență și pompierilor voluntari din localitate.

Localitatea Izvoarele este cunoscută ca fiind situată într-o zonă seismică deosebită, în anul 2013 fiind înregistrate de la finele lunii septembrie și până în noiembrie nu mai puțin de 437 de seisme, de diferite intensități. Alte 30 de cutremure, cu intensitatea maximă de 2,4 grade pe scara Richter, s-au înregistrat în septembrie și octombrie 2014. După mai multe măsurători ale specialiștilor de la INFP, aceștia au precizat că seismele sunt de natură tectonică și nu au legătură cu exploatările petroliere din zonă, pe seama cărora localnicii pun și acum producerea seismelor, dar și alunecările de teren.

sursa foto: Agerpres

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:05

Poliția Republicii Moldova: Fragmente care ar putea proveni de la o dronă, găsite în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău

Poliția informează că, în urma verificărilor efectuate, pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, au fost depistate...

Poliția Republicii Moldova: Fragmente care ar putea proveni de la o dronă, găsite în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 12:24

Un bărbat cu mandat european de arestare pe numele lui, reținut de polițiștii constănțeni

Polițiști din cadrul Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel...

Un bărbat cu mandat european de arestare pe numele lui, reținut de polițiștii constănțeni
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 12:01

AUDIO | Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut. Interviu cu Iulian Dan Ichim, căpitanul-șef al Portului Tulcea

Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Administrației Fluviale a Dunării de...

AUDIO | Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut. Interviu cu Iulian Dan Ichim, căpitanul-șef al Portului Tulcea
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 11:37

Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, aprobat de Comisia Europeană

Planul de Acțiune al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru deblocarea exporturilor de...

Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, aprobat de Comisia Europeană