Ascultă Radio România Constanța Live

TELEORMAN: Protest în centrul municipiului Alexandria

TELEORMAN: Protest în centrul municipiului Alexandria

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 februarie 2017, 19:45

Aproximativ 100 de persoane protestează joi seara în centrul municipiului Alexandria împotriva adoptării de către guvern a ordonanței privind modificarea Codurilor penale și a proiectului legii privind grațierea.

Protestatarii nu mai cer alegerile anticipate, ca în seara anterioară, miercuri, ci „instaurarea unei normalității”, „dezbateri”, „negocieri” și „transparență”.

„Am ieșit pentru copiii mei. Simt că mi se bagă mâna în buzunar și am ieșit în stradă. Să îl grațieze pe unul care a furat o găină, dar nu politicienii care ne-au băgat mâna în buzunar, mie și tuturor românilor. Dacă o să fie bine în viitor, o să fie datorită mie și celor ca mine din toată țara. Cei care au stat în casă trebuie să rămână în casă. Ieșim noi și pentru ei”, a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre protestatari.

Un grup format din tineri a ales să vină în centrul orașului „pentru a susține dreptatea”. Din grupul format din aproximativ zece tineri a făcut parte și Robert Iordan, un tânăr în vârstă de 19 ani, care a ales să protesteze deși a suferit un accident ce îi permite deplasarea numai cu ajutorul cârjelor.

„Îmi este greu. Ar trebui să iasă mult mai mulți tineri în stradă. Trebuie să se facă dreptate într-un fel. Vrem să fim și noi luați în seamă și să avem mai multe locuri de muncă”, a spus tânărul protestatar.

Sursa – agerpres.ro

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:50

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2, la kilometrul 203, pe sensul de mers spre...

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:08

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august

Persoanele interesate mai pot obține, pe ultima sută de metri, bilete de tratament balnear din seria cu prezentare în stațiuni în data de 5...

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:57

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie

În primele două săptămâni de la lansarea campaniei, aproape 50 de căței cu stăpân au fost sterilizați. Campania, desfășurată de...

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:35

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU

Asociația Caravana cu Medici continuă campania HPV FREE City la K‑Pop Days, pe 1-2 august, la Costinești, cu un concept interactiv care...

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 15:58

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine

UPDATE: O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, duminică după-amiază, a informat MApN. Ținta a evoluat 20 de minute deasupra țării...

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:50

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă

Ministerul Apărării Naționale participă la misiunea de amenajare a unui prag submers pe Brațul Bala, pentru asigurarea debitului de apă necesar...

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:04

CONSTANȚA: Protest pe bulevardul Tomis după decizia Primăriei de a menține zona pietonală doar sâmbăta

Decizia Primăriei Constanța de a transforma bulevardul Tomis în zonă pietonală doar în ziua de sâmbătă a generat nemulțumirea mai multor...

CONSTANȚA: Protest pe bulevardul Tomis după decizia Primăriei de a menține zona pietonală doar sâmbăta
Actualitate duminică, 2 august 2026, 12:41

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate

Pompierii militari de la ISU Dobrogea au inervenit, duminică, la un accident rutier produs pe Autostrada A2, în zona localității Fetești, pe...

Accident rutier pe A2, sensul Constanța – București, la Fetești, cu 4 mașini implicate