Ascultă Radio România Constanța Live

Parlamentul britanic începe dezbaterile privind declanșarea BREXIT-ului

Parlamentul britanic începe dezbaterile privind declanșarea BREXIT-ului

Publicat de Arantxa Catană, 31 ianuarie 2017, 07:52

Parlamentul britanic ia în dezbatere cu începere de marți la amiază proiectul de lege vizând autorizarea guvernului de a lansa negocierile cu privire la ieșirea din Uniunea Europeană, potrivit AFP.

Intitulat „Proiect de lege al Uniunii Europene (notificarea retragerii)”, documentul — foarte scurt și publicat joi — cere parlamentarilor să „confere primului ministru puterea de a notifica, potrivit art.50 al Tratatului Uniunii Europene, intenția Regatului Unit de a se retrage din UE”.

Examinarea acestui text în fața Camerei Comunelor începe marți și continuă miercuri, înaintea altor trei noi zile de dezbateri în 6, 7 și 8 februarie, care ar urma să se încheie printr-un vot, potrivit guvernului.

Dacă textul este scurt și ar putea — teoretic — să fie aprobat rapid, cum dorește executivul, el a antrenat deja depunerea a cinci „amendamente motivate” care vizează să împiedice adoptarea acestui proiect de lege.

Astfel, se poate citi în două din aceste demersuri, consultabile pe site-ul internet al Parlamentului, că deputații care le-au depus solicită ca proiectul de lege să nu fie studiat întrucât el „eșuează în garantarea apartenenței viitoare a Regatului Unit la piața unică” europeană.

Un alt amendament refuză studierea textului pentru că parlamentele regionale nu vor fi consultate asupra activării art.50.

Un al patrulea amendament invită la același lucru din cauza absenței unei „cărți albe” care să conțină strategia Theresei May.Aceasta a acceptat totuși săptămâna trecută publicarea unui document care se inspiră din discursul său din 17 ianuarie în care ea susținuse o rupere „clară și netă” de UE, implicând ieșirea din piața unică în vederea reluării controlului asupra frontierelor țării.Dar, în pofida insistenței liderului opoziției laburiste, Jeremy Corbyn, ea a refuzat să precizeze o dată la care ar urma să dea curs acestei cereri.

Aceste amendamente au puține șanse să-și atingă scopul, Partidul Conservator dispunând de majoritate în camera inferioară a Parlamentului, iar Partidul Laburist — principala formațiune politică de opoziție — promițând să nu blocheze proiectul de lege, notează AFP.

Totuși, 60 de pagini de amendamente vizând să nuanțeze proiectul au fost de asemenea depuse și trebuie să fie dezbătute săptămâna viitoare. Ele vizează în special să constrângă guvernul să dea socoteală cu regularitate în fața Parlamentului.

Proiectul de lege va fi apoi prezentat în fața Camerei Lorzilor, camera superioară a Parlamentului, unde noi amendamente vor putea fi de asemenea depuse, înainte de a fi transmis reginei pentru a obține asentimentul regal.

„Acesta nu este un proiect de lege pentru a ști dacă Regatul Unit trebuie sau nu să părăsească UE sau cum trebuie să o facă. Este vorba pur și simplu de a aplica o decizie deja luată, un punct de neîntoarcere a fost deja atins”, urmează să declare marți ministrul responsabil de Brexit, David Davis, potrivit textului discursului său transmis agențiilor de presă anticipat de serviciile sale. „Noi i-am întrebat pe britanici dacă vor să părăsească UE, iar ei au decis că vor”, urmează să adauge el.

Acest proiect de lege este o urmare a deciziei Curții Supreme de a obliga guvernul să obțină avizul Parlamentului înainte de a activa art.50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa negocierile asupra ieșirii din UE.

Premierul Theresa May a promis să activeze înainte de sfârșitul lunii martie acest articol 50. Guvernul său a afirmat că votul deputaților nu ar trebui să afecteze acest calendar.

Sursă: Agerpres 

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 17:46

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța

Claudia Portase este noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Numirea a fost făcută prin ordin al...

Claudia Portase este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța
CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:50

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino

Cazinoul din Constanța va fi gazda evenimentului de lansare a volumului  „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”,...

CONSTANȚA: Cartea „Invincibila – Ana Aslan, de la cercetare la diplomația medicală”, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, va fi lansată la Cazino
FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:39

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC

Horia Constantinescu, președintele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a anunțat că este vorba despre Hotel...

FOTO / VIDEO: Un hotel din Constanța, închis de inspectorii CJPC
Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:18

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare

În anul 2025, un număr de 830 de persoane, adulți și minori, încadrate în grad și tip de handicap „grav cu asistent personal” din...

Asistent personal pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie întrunite pentru angajare
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:04

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov

Astăzi, 9 februarie 2026, Bogdan Ioachim Bulete, guvernatorul ARBDD, împreună cu echipa de inspectori din cadrul Serviciului Inspecție,...

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:34

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe

Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin...

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:33

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față

Început în toamna anului trecut, proiectul pilot prin care călătorii trebuie să urce în autobuzele CT BUS doar pe la ușa din față ar putea...

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:19

DIALOGURI LA ZI | Marian Țuțuianu, directorul executiv al DJST Constanța, invitatul emisiunii

Barometrul Sportului în România, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, arată că 32% dintre români nu fac niciun tip de...

DIALOGURI LA ZI | Marian Țuțuianu, directorul executiv al DJST Constanța, invitatul emisiunii