Ascultă Radio România Constanța Live

Ianis Hagi va semna prelungirea contractului cu Fiorentina

Ianis Hagi va semna prelungirea contractului cu Fiorentina

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 16 ianuarie 2017, 15:39

Cu un salariu de 7.500 de euro pe lună, Ianis Hagi a fost inclus de jurnaliştii italieni în topul celor mai prost plătiţi fotbalişti din Serie A, dar lucrurile s-ar putea schimba rapid pentru fiul lui Gheorghe Hagi.

În luna decembrie, oficialii Fiorentinei au anunţat că vor demara negocierile cu Ianis Hagi şi Federico Chiesa, doi dintre tinerii de viitor din lotul lui Paulo Sousa, pentru prelungirea contractelor şi mărirea salariilor, iar conducătorii de pe Artemio Franchi s-au ţinut de cuvânt. Site-ul oficial al grupării viola anunţă că Federico Chiesa a semnat o nouă înţelegere, până în 2021, iar următorul pe listă este fiul lui Gică Hagi, care ar urma să semneze prelungirea contractului în următoarele zile.

În acest moment, Ianis Hagi câştigă 90.000 de euro pe an la Fiorentina, iar mărirea de salariu primită de Chiesa l-a transformat pe Ianis în cel mai prost plătit fotbalist din lotul echipei mari. La polul opus se află spaniolul Borja Valero, care este cel mai bine plătit fotbalist al Fiorentinei, cu un salariu lunar de 90.000 de euro.

În ultimele luni, Ianis a avut evoluţii apreciate la Fiorentina Primavera, reuşind să devină unul dintre cei mai importanţi fotbalişti de la formaţia de tineret a clubului toscan.

Actuala înţelegere a lui Ianis cu Fiorentina expiră în vara lui 2019.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni