Ascultă Radio România Constanța Live

Localnicii din Bacău au rămas fără apă. Primăria distribuie apă îmbuteliată și cere închiderea unor școli

Localnicii din Bacău au rămas fără apă. Primăria distribuie apă îmbuteliată și cere închiderea unor școli

Publicat de Arantxa Catană, 14 ianuarie 2017, 16:23

O avarie la conducta care alimentează oraşul Bacău i-a lăsat, sâmbătă, pe locuitori fără apă potabilă şi apă caldă,

În aceste sens, primăria a luat decizia de a distribui apă îmbuteliată cetățenilor.

Umplerea cu apă a conductei de transport este programată să se desfășoare în noaptea de duminică spre luni (15 – 16 ianuarie), urmând ca furnizarea apei să intre în program normal începând cu prânzul zilei de luni (16 ianuarie).
Compania Regională de Apă va furniza apă după un program restricționat, 2 ore dimineața (în intervalul 6.00 – 8.00), respectiv 2 ore în cursul serii (în intervalul 18.00 – 20.00), în perioada în care au loc reparațiile la conductă.

Șapte unități școlare din municipiul Bacău nu vor primi căldură în intervalul de timp afectat lucrărilor de remediere a avariei, astfel încât în zilele de luni și marți, 16 ianuarie și 17 ianuarie, cursurile vor fi suspendate din cauza lipsei condițiilor optime de desfășurare a activității educaționale.

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:05

Poliția Republicii Moldova: Fragmente care ar putea proveni de la o dronă, găsite în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău

Poliția informează că, în urma verificărilor efectuate, pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, au fost depistate...

Poliția Republicii Moldova: Fragmente care ar putea proveni de la o dronă, găsite în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 12:24

Un bărbat cu mandat european de arestare pe numele lui, reținut de polițiștii constănțeni

Polițiști din cadrul Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel...

Un bărbat cu mandat european de arestare pe numele lui, reținut de polițiștii constănțeni
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 12:01

AUDIO | Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut. Interviu cu Iulian Dan Ichim, căpitanul-șef al Portului Tulcea

Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Administrației Fluviale a Dunării de...

AUDIO | Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut. Interviu cu Iulian Dan Ichim, căpitanul-șef al Portului Tulcea
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 11:37

Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, aprobat de Comisia Europeană

Planul de Acțiune al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru deblocarea exporturilor de...

Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, aprobat de Comisia Europeană