Despre prețul culturii și cultura neprețuită

Publicat de , 14 ianuarie 2017, 07:44

Ce poți scrie astăzi, într-o pagină efemeră din spațiul virtual, ceva deosebit și original, într-alt fel, pentru a sintetiza spiritualitatea unui popor? Pentru a celebra așa cum se cuvine Ziua Culturii Naționale? Dificultatea este maximă în condițiile în care numai seria personalităților române care au marcat istoria națională și universală a științelor, a artelor, a literaturii, ar ocupa volume întregi…
Să alcătuim o listă a patrimoniului definitoriu pentru identitatea noastră? Iar ar fi necesare câteva sute de pagini! Numai în Dobrogea avem monumente de o valoare inestimabilă, care sunt pe cale să se piardă. Sunt irecuperabile și asta ne induce un sentiment de durere surdă… De zeci de ani vorbim despre pericolul în care se află și pare că vorbele noastre se pierd în văzduh.

Credem că în aceste momente ar trebui să descoperim, de fapt, esența românismului din sufletul fiecăruia dintre noi, de la mic la mare, de la tineri la vârstnici, de la votanți la decidenți.
Într-o astfel de zi ar trebui să vorbim despre felul în care ne raportăm la identitatea noastră, la neam, la civilizația românească pe care ar fi imperios necesar să o conservăm și să o dezvoltăm împreună.
Este important să prețuim trecutul cultural, să fim atenți la prezent și la felul în care se conturează viitorul. Dar viitorul cultural nu poate exista fără cunoașterea profundă și protejarea fără nicio ezitare și cu prioritate a patrimoniului national, fără omagierea constantă și bine documentată a personalităților care l-au construit cu frumusețea gândului și a faptei lor.

Pe cine să menționezi, deci, cu prioritate? Sunt mii, de mii de ani încoace: de la autorul necunoscut cu mesajul profund și modernist fără intenție, al multimilenarului Gânditor de la Hamangia, la frenezia mediatică asupra lucrărilor de milioane de dolari ale unui tânăr pictor român din zilele noastre; de la scrierile lui Dimitrie Cantemir, la poeziile lui Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu; de la penița-stilou a lui Petrache Poenaru la motorul cu reacție al savantului Henri Coandă; de la injecția cu insulină a lui Nicolae Paulescu, la creatorul psihociberneticii și al ciberneticii generalizate, medicul Ștefan Odobleja.

Dar în ziua de 15 ianuarie gândul ne duce, firesc, spre filosoful, ziaristul, marele poet național, Mihai Eminescu. Atât de des citat, dar destul de puțin citit.
Criticul literar Dan C. Mihăilescu menționa într-un articol: ”Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim”. Eminescu a fost ”un student român la Viena și Berlin, care știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizica, etnopsihologie, geopolitica, să faca simultan metafizică și gazetarie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodata, de românitate se poate inchipui?”

Referindu-se la momumentalitatea operei eminesciene, Tudor Arghezi spunea: “A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă … Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă și să legene din departare delicata lui singuratecă slavă. În toate veciile vizitate de atleții și bicicliștii filosofiei, el are vecia lui deosebită, închisă. Trebuie vorbit pe șoptite … Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieții lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastră depașită, dimensiunile lui trec peste noi, sus și peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal.”

Plecat în pribegie, fugind de urgia comunistă, cel mai mare istoric al religiilor, Mircea Eliade scria în 1949, la Paris: ”Noi, cei de aici, rupți de pământ și de neam, regăsim în el tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munților noștri și de la melancolia mării noastre, până la cerul nopții românesti și teiul înflorit al copilăriilor noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.”

Avem o cultură națională de valoare universală, pe care doar NOI putem să o promovăm. Nimeni altcineva. Nu este de ajuns să ne facem datoria, este important să ne pese cu adevărat. Să prețuim tot ceea ce se creează în această țară, de la ulciorul olarului din Hurezi, Oltenia, la cel mai modern spital construit recent. Și trebuie să facem acest lucru cu perseverența ostașului român care a luptat la Podul Înalt, la Plevna, la Mărășești, la Iași, la Cluj, la Alba Iulia, la Constanța, la Timișoara sau la București.
În final, o cugetare care îi aparține marelui poet, sărbătorit la 15 ianuarie, alături de întreaga noastră cultură națională:

”Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând.”

Steliana Bajdechi
Constanța, 14 ianuarie 2017