Ascultă Radio România Constanța Live

Ger cumplit! Consumul de gaze naturale, aproape de un nou record

Ger cumplit! Consumul de gaze naturale, aproape de un nou record

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 9 ianuarie 2017, 16:35

Ministrul Energiei, Toma Petcu susţine că, în ciuda unui consum istoric, România nu are probleme în privinţa furnizării de energie electrică sau de gaze naturale.

După şedinţa Comandamentului de Iarnă de la Transelectrica, ministrul Energiei a declarat, referitor la consumul de gaz, că a atins un nivel de 68 de milioane metri cubi.

Se estimează că în aceste zile, consumul va atinge un vârf istoric de aproximativ 72 milioane metri cubi.

În ciuda acestui consum mare, România are capacitatea să livreze energie, chiar dacă perioada de ger se prelungeşte.

Pe de altă parte, Mihai Vilţ director de companie gaze naturale, spune că România este nevoită să importe din Rusia peste 15 milioane de metri cubi, din acuză că astăzi, sistemul naţional de transport al gazelor naturale a intrat în starea de dezechilibru.

Dacă se continuă această tendinţă, în 48 de ore am putea ajunge într-o stare de risc, în care cantitatea de gaze din conductele magistrale scade la mai puţin de 33 de milioane de metri cubi, a precizat reprezentatul companiei de gaze naturale.

bec, lumina, curent, energie - foto - pexels
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:29

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

CONSTANȚA, OVIDIU și TECHIRGHIOL, printre localitățile afectate de întreruperile de curent. Lucrări programate
Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 21:19

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a...

Ilie Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:56

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac

Continuăm astăzi prezentarea principalelor evenimente cotidiene de exact acum un secol, informații și anunțuri din data de 17 septembrie 1926,...

Calendar istoric MINAC: 17 septembrie – D’ale urbei, acum un veac
Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 20:54

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar

Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de...

Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 19:07

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Inițial, în...

Nicușor Dan: Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:51

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027

Filmul ‘Fjord’, cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din cariera sa și care este desemnat propunerea...

Filmul „Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 18:05

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat

De 24 de ani la conducerea Organizației Județene a Femeilor Social Democrate din Constanța, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a fost,...

Organizația Județeană a Femeilor Social Democate și-a ales noua conducere. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a câștigat un nou mandat
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 17:40

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului

O nouă acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al Municipiului Constanța va avea loc sâmbătă, 19 septembrie. Acesta...

CONSTANȚA: Acțiune de ecologizare a siturilor arheologice din centrul istoric al orașului