Solstițiul de iarnă 2016. Obiceiuri românești din vremurile păgâne

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 decembrie 2016, 08:58

În 2016, Solstițiul de iarnă are loc la 21 decembrie, la 21 h 44 m, noaptea în care este atins și apogeul ploii de meteori Urside.

Urside, un curent de meteori minor, produce între 5 și 10 meteori pe oră, care sunt rezultatul particulelor de praf lăsate de cometa Tuttle, descoperită pentru prima dată în 1790. Ploaia de stele are loc în perioada 17-25 decembrie. Ultimul curent meteoric al anului, Urside atinge maximul, în 2016, în noaptea dintre 21/22 decembrie, continuând până spre dimineață, potrivit calendarului astronomic publicat pe site-ul The Sky. Uneori se produc adevărate erupții cu până la 100 de meteori pe oră. Cei pasionați de astfel de evenimente au șanse mai mari de vizionare din locuri întunecate, departe de luminile orașului.

Solstițiu înseamnă „soare nemișcat” și marchează prima zi a iernii astronomice în emisfera nordică, cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului în emisfera nordică. Acest eveniment astronomic este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

La trecerea meridianului, Soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Cea mai veche referință scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstițiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ținea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monștrii haosului pentru încă un an.

Solstițiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia și Orientul Mijlociu. Chiar și popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiții.

În Europa, astfel de construcții din piatră pentru măsurarea poziției Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, și la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximație din 2050 î.Hr. și se presupune că au fost poziționate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstițiului de iarnă, să cadă într-un anume fel.

Obiceiurile românești din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat și incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Țurca sau Borița, care, după ce însoțește unele cete de colindători, este omorât simbolic și, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiță dădea naștere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, și pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului ”Zile și mituri — calendarul țăranului român”, de Ion Ghinoiu.

Sursa – agerpres.ro