Ascultă Radio România Constanța Live

Șeful biroului de Asistență socială și Protecția Copilului Mureș, trimis în judecată

Șeful biroului de Asistență socială și Protecția Copilului Mureș, trimis în judecată

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 9 decembrie 2016, 10:37

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a lui Vasile Liţiu, la data faptelor şef al Biroului Tehnic şi Administrarea Patrimoniului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș (D.G.A.S.P.C. Mureș), pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

De asemenea, judecați, dar în stare de libertate, vor fi și:

Ghizela Bordi, la data faptelor consilier I superior în cadrul Compartimentului Investiţii, Achiziţii publice aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Viorel Găbudeanu, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2015, inculpatul Liţiu Vasile, în calitate de şef al Biroului Tehnic şi Administrarea Patrimoniului din cadrul D.G.A.S.P.C. Mureș, a favorizat o societate comercială cu ocazia iniţierii şi organizării a două proceduri de achiziţie având ca obiect furnizarea de autovehicule în beneficiul D.G.A.S.P.C. Mureş.

Concret, inculpatul Liţiu Vasile, beneficiind de ajutorul inculpatei Bordi Ghizela, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi ca urmare a înţelegerilor avute cu inculpatul Găbudeanu Viorel, reprezentant al societății respective, a introdus în caietele de sarcini (aferente celor două proceduri de achiziţie privind cumpărarea a 12 autovehicule) o serie de specificaţii tehnice caracteristice doar autovehiculelor comercializate de această societate comercială.

De menționat este faptul că anterior publicării în S.E.A.P. a primei invitaţii de participare referitoare la achiziţionarea de către D.G.A.S.P.C. Mureş a 9 autovehicule, inculpatul Liţiu Vasile i-a furnizat inculpatului Găbudeanu Viorel informaţii nedestinate publicităţii, referitoare la intenţia instituţiei publice de a iniţia şi desfăşura proceduri de achiziţie a unor autoturisme, obiectul acestora, precum şi cerinţele ce urmau a fi incluse în caietul de sarcini aferent procedurii iniţiate prin invitaţia anterior menţionată.

În același context, inculpatul Găbudeanu Viorel i-a furnizat şefului Biroului Tehnic şi Administrarea Patrimoniului din cadrul D.G.A.S.P.C. Mureș specificaţiile tehnice autovehiculelor pe care primul le comercializa, aceste acţiuni având ca scop eliminarea concurenţei, avantajarea societății în vederea câştigării contractelor de achiziţie publică și, implicit, obținerea unor foloase necuvenite.

De asemenea, anterior publicării în S.E.A.P. a celei de – a doua invitaţii de participare referitoare la achiziţionarea de către D.G.A.S.P.C. Mureş a 3 autovehicule, inculpata Bordi Ghizela i-a furnizat inculpatului Găbudeanu Viorel, informaţii nedestinate publicităţii, referitoare la modificările aduse documentaţiei de atribuire și data termenului limită de depunere a ofertelor, stipulat în cadrul respectivei proceduri.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

CONSTANȚA: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dată în judecată de doi angajați
Social sâmbătă, 18 iulie 2026, 14:58

CONSTANȚA: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dată în judecată de doi angajați

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dată în judecată de doi angajați. Aceștia solicită plata sporului de 15%...

CONSTANȚA: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dată în judecată de doi angajați
MANGALIA: Cu Șantierul Naval în faliment, Primăria pierde bani din taxe și impozite
Social marți, 14 iulie 2026, 17:19

MANGALIA: Cu Șantierul Naval în faliment, Primăria pierde bani din taxe și impozite

La Mangalia, problemele de la Șantierul Naval se răsfrâng și asupra municipiului. Viceprimarul cu atribuții de primar Paul Foleanu spune că,...

MANGALIA: Cu Șantierul Naval în faliment, Primăria pierde bani din taxe și impozite
„Prima Dată la Mare” -120 de copii din medii defavorizate vor vedea Marea Neagră
Social sâmbătă, 11 iulie 2026, 17:29

„Prima Dată la Mare” -120 de copii din medii defavorizate vor vedea Marea Neagră

Există copii care nu au văzut niciodată marea. Un ONG le transformă visul în realitate. Asociația Împreună pentru Viitor Constanța continuă...

„Prima Dată la Mare” -120 de copii din medii defavorizate vor vedea Marea Neagră
AUDIO | Diana Chiriacescu: Azilele neautorizate, folosite de stat pentru persoanele vulnerabile din „comoditate”
Social marți, 7 iulie 2026, 11:44

AUDIO | Diana Chiriacescu: Azilele neautorizate, folosite de stat pentru persoanele vulnerabile din „comoditate”

În România mai sunt zeci de azile care funcționează neautorizat, la fel ca cele din Bihor, conduse de Viorel Pașca. Și este posibil ca unul...

AUDIO | Diana Chiriacescu: Azilele neautorizate, folosite de stat pentru persoanele vulnerabile din „comoditate”
Social luni, 6 iulie 2026, 15:25

SCJU Constanța ar fi cerut transferul unor pacienți către centrele lui Viorel Pașca. Spitalul nu oferă detalii, invocând ancheta penală în derulare

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a transmis, în aprilie 2026, o adresă către Viorel Pașca, fondatorul centrelor sociale ale...

SCJU Constanța ar fi cerut transferul unor pacienți către centrele lui Viorel Pașca. Spitalul nu oferă detalii, invocând ancheta penală în derulare
Social sâmbătă, 4 iulie 2026, 15:15

Județul TULCEA: Rata șomajului a scăzut la 3,93% la sfârșitul lunii mai

Rata șomajului în județul Tulcea a scăzut la 3,93% la sfârșitul lunii mai, potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. În...

Județul TULCEA: Rata șomajului a scăzut la 3,93% la sfârșitul lunii mai
Social vineri, 3 iulie 2026, 17:40

TULCEA: S-a dublat numărul cazurilor de copii în situaţii vulnerabile

Numărul cazurilor evaluate în urma apelurilor la linia telefonică dedicată special copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile – 119 –...

TULCEA: S-a dublat numărul cazurilor de copii în situaţii vulnerabile
Social joi, 2 iulie 2026, 16:45

CONSTANȚA: O nouă etapă de distribuire a cardurilor din cadrul programului „Bebe Trusou”

Primăria Municipiului Constanţa, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa, a început o nouă etapă de distribuire a cardurilor...

CONSTANȚA: O nouă etapă de distribuire a cardurilor din cadrul programului „Bebe Trusou”