ARCA – Numai finanțarea care vine de la public produce autonomie

Publicat de Arantxa Catană, 21 octombrie 2016, 16:31 / actualizat: 17 decembrie 2016, 11:09

În contextul dezbaterii generate de proiectul de lege prin care se propune desființarea taxei radio-tv, considerăm că foarte important un aspect privind statutul acestei taxe, pe care l-a pus în evidență declarația dată ieri de directorul juridic al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune, Richard Burnley, anume ideea că taxa trebuie înțeleasă ca o contribuţie a societăţii la finanţarea serviciilor publice de Radio şi Televiziune, extrem de importantă pentru realizarea misiunii acestora.

În decursul timpului, ARCA a subliniat acest aspect în comunicate prin care a promovat principiile unei finanțări corecte a posturilor publice.

Astfel, în lumina Declarației Universale a Drepturilor Omului, nu se mai acceptă astăzi că ar fi necesară o autorizare a cetățeanului de a recepționa programele posturilor publice, accesul nediscriminatoriu și universal la aceste programe fiind garantat. De aceea, astăzi, obligația de plăti o taxa destinată posturilor publice este percepută în Europa ca o contribuție în regim de solidaritate socială la finanțarea acestora, ca act de solidarizare a publicului general cu valori sociale unanim acceptate, necesară pentru susținerea posibilității universale de a recepționa programele posturilor publice.

Articolul 10 al Conventiei Europene a drepturilor Omului definește libertatea de exprimare inclusiv ca ”libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice”. Acest drept fundamental ar putea fi supus unor riscuri în contextul eliminării garanțiilor inexistenței unor ingerințe ale autoritații, care pot să apară ca urmare a subordonării financiare a posturilor publice.

În plus, dacă îndeplinirea rolului public al acestora ar fi obstrucționată de lipsa garanțiilor de independență editorială – și nu doar politică, ci și economică – dat fiind că această independență este o condiție de existență a posturilor publice, atunci s-ar produce un efect paradoxal care ar transforma finanțarea de la bugetul de stat în ajutor de stat, care este restricționat în legislația europeană.

Dealtfel, autonomia instituțională a celor două societăți media publice este statuată de Constituție, care le consacră dreptul de a fi reglementate prin lege organică. Finanțatorul  produce întotdeauna dependența celui finanțat. Numai finanțarea care vine de la public produce autonomie.