Ascultă Radio România Constanța Live

DNA. Bogdan Olteanu, trimis în judecată pentru trafic de influență

DNA. Bogdan Olteanu, trimis în judecată pentru trafic de influență

Publicat de Adrian Băncilă, 18 octombrie 2016, 13:16

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului OLTEANU BOGDAN, la data faptei preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă primul ministru de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.
Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
Astfel, la data de 31 iulie 2008, a avut loc o întâlnire între Bogdan Olteanu și omul de afaceri într-o localitate situată în Delta Dunării, prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra primului ministru în vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării; în același sens, inculpatul a acceptat și promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constând în prestarea servicii electorale în campanie.
Ulterior, activitatea infracțională a continuat cu remiterea, către inculpatul Olteanu Bogdan, a sumei de un milion de euro, prin intermediar, într-o zi din intervalul 31 octombrie – 7 noiembrie 2008, la sediul unui partid politic. În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului și la alocarea mandatelor de parlamentar).
Având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deţinute de inculpat pentru a servi la confiscarea prin echivalent a sumei de un milion de euro, precum şi dispoziţiile art. 20 din legea 78/2000, care prevăd că în situaţia infracţiunilor de corupţie, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului.

S-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de alte fapte şi alte persoane.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Totodată, procurorii solicită înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Poliția Republicii Moldova: Fragmente care ar putea proveni de la o dronă, găsite în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:05

Poliția Republicii Moldova: Fragmente care ar putea proveni de la o dronă, găsite în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău

Poliția informează că, în urma verificărilor efectuate, pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, au fost depistate...

Poliția Republicii Moldova: Fragmente care ar putea proveni de la o dronă, găsite în apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău
Un bărbat cu mandat european de arestare pe numele lui, reținut de polițiștii constănțeni
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 12:24

Un bărbat cu mandat european de arestare pe numele lui, reținut de polițiștii constănțeni

Polițiști din cadrul Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel...

Un bărbat cu mandat european de arestare pe numele lui, reținut de polițiștii constănțeni
AUDIO | Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut. Interviu cu Iulian Dan Ichim, căpitanul-șef al Portului Tulcea
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 12:01

AUDIO | Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut. Interviu cu Iulian Dan Ichim, căpitanul-șef al Portului Tulcea

Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Administrației Fluviale a Dunării de...

AUDIO | Traficul pe canalul Sulina s-a dublat în ultima lună față de aceeași perioadă a anului trecut. Interviu cu Iulian Dan Ichim, căpitanul-șef al Portului Tulcea
oi si capre pixa
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 11:37

Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, aprobat de Comisia Europeană

Planul de Acțiune al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru deblocarea exporturilor de...

Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, aprobat de Comisia Europeană
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 10:41

Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina

Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană...

Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 10:20

AUDIO | Aproape toate unitățile de învățământ din Constanța au cabinete medicale, dar nu suficienți doctori

Aproape toate unitățile de învățământ din municipiul Constanța au cabinete medicale. Vestea bună se oprește aici, pentru că nu sunt și...

AUDIO | Aproape toate unitățile de învățământ din Constanța au cabinete medicale, dar nu suficienți doctori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 10:00

18 septembrie – Ziua internațională a salarizării echitabile (ONU)

La 18 septembrie este marcată Ziua internațională a salarizării echitabile, demers care are rolul de a crește gradul de conștientizare publică...

18 septembrie – Ziua internațională a salarizării echitabile (ONU)
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 09:30

AUDIO | Fimul “3 zile în Septembrie” ajunge în cinematografe. Interviu cu regizorul Tudor Giurgiu

Regizorul Tudor Giurgiu revine pe marile ecrane propunând publicului o comedie derulată… „3 zile în Septembrie”. De altfel, acesta este...

AUDIO | Fimul “3 zile în Septembrie” ajunge în cinematografe. Interviu cu regizorul Tudor Giurgiu