Un sfert de veac de la căderea Zidului Berlinului

Publicat de Adina Sîrbu, 8 noiembrie 2014, 23:47
Zidul Berlinului a fost graniţa simbolică dintre democraţie şi comunism timp de 28 de ani.
În 9 noiembrie este marcată a 25-a aniversare a căderii Zidului prin aprinderea unei simbolice frontiere de lumină, care va urma, pe 15 km, exact cursul vechiului zid.
Vor fi rememorări, tururi ghidate, filme sau expoziţii, toate având ca temă Speranţa pentru o lume fără ziduri.
Din 1945 Germania a fost guvernată de cele patru puteri învingătoare în cel de Al Doilea Război Mondial, dar izbucnirea Războiului Rece a făcut ca zonele de ocupaţie franceză, britanică şi americană să fie unite în Republica Federală Germania, în 1949.
Tot atunci, în replică, zona de ocupaţie sovietică a Berlinului avea să fie proclamată Republica Democrată Germania, cu capitala în Berlinul de Est.
Germania Federală s-a dezvoltat ca o ţară capitalistă, o democraţie parlamentară cu o economie susținută de fondurile Planului Marshall, în timp ce Gemania Răsăriteană avea, după modelul sovietic, un guvern autoritar, o economie planificată centalizat şi subvenţionată de stat.
În doar câţiva ani, două milioane şi jumătate de est germani au emigrat, între care şi multe mii de profesori, medici, specialişti sau muncitorii calificați.
Autorităţile comuniste voiau să împiedice migraţia cetăţenilor atraşi de prosperitatea și libertatea politică din vestul capitalist.
Pe altă parte, preţurile subvenţionate din magazinele Belinului de Est atrăgeau zilnic mii de cumpărători din Berlinul Occidental, secătuind resursele esticilor, dar şi pe cele ale sovieticilor care le susţineau masiv economia, iar autorităţile voiau să pună capăt scurgerii de resurse.
În 13 august 1961, 45 de kilometri de bariere de sârmă ghimpată şi beton au fost ridicate, în jurul Berlinului Occidental.
Soldaţii puşi să păzească fortificaţiile au primit ordine clare să tragă asupra oricărui individ care ar fi încercat să fugă în Vest.
Timp de două decenii Zidul s-a extins şi fortificat, ajungând la 155 de kilometri.
Existau doar opt puncte oficiale de trecere a Zidului destinate în mod separat est-germanilor, vest-germanilor şi cetăţenilor altor ţări.
Est-germanii treceau în Berlinul de Vest doar cu un permis special, acordat extrem de greu, occidentalii veneau însă frecvent în Berlinul de Est, iar turiştii cu maşini erau atent controlaţi la venire, dar în special la plecare, pentru a împiedica o eventuală evadare a unor est-germani.
5.000 de est-germani au reuşit să evadeze, iar numărul celor morţi în timpul tentativelor de trecere a Zidului, potrivit rapoartelor, ar fi între 192 şi 239 de persoane.
În septembrie 1989, Ungaria comunistă a ieşit oficial din Pactul de la Varşovia şi a deschis graniţele cu Austria, creând prima breşă în Cortina de Fier, şi mii de aşa-zişi turişti est-germani au reuşit astfel să ajungă în Vest.
Când, în 7 octombrie, liderul sovietic Mihai Gorbaciov a vizitat Berlinul de Est, a fost aclamat de mulţimi ca un eliberator, iar după doar câteva zile, sub presiunea populară, Erich Honecker a demisionat.
Protestele au continuat şi, la 4 noiembrie, au atins apogeul, jumătate de milion de oameni ieşind pe străzile Berlinului pentru a cere schimbări democratice.
La 9 noiembrie 1989, deşi succesorul lui Honeker, Edmund Krenz, a anunţat că se va putea călători în Vest, cu viză, chiar de a doua zi, protestatarii au luat cu asalt punctele de trecere şi Poarta Brandenburg şi au început să facă breşe în zid.
Până la miezul nopţii, mii de est-berlinezi au traversat în Vest, unindu-se într-o atmosferă de mare sărbătoare cu mulţimea din Berlinul Occidental.
Distrugerea Zidului, tot atât de rapidă ca şi crearea sa, a fost celebrată de întreaga lume şi a fost primul pas către reunificarea Germaniei, încheiată oficial pe 3 octombrie 1990, şi marcând începutul căderii comunismului în Europa de Est.
Zidul Berlinului a fost dărâmat cu buldozerele aproape total în săptămânile care au urmat. Au rămas, în picioare, doar câteva rămăşiţe ale vechiului zid şi o cantitate enormă de mici fragmente care se vând acum turiştilor ca souvenir.
A rămas şi Checkpoint Charlie (Punctul de control C), scena multor filme sau cărţi cu spioni care descriu epoca Războiului Rece şi punct de atracţie pentru turiştii de acum.