Ascultă Radio România Constanța Live

40 la sută dintre cererile DNA adresate Parlamentului, RESPINSE!

40 la sută dintre cererile DNA adresate Parlamentului, RESPINSE!

Publicat de , 24 septembrie 2016, 16:03

DNA a transmis Parlamentului, în actuala legislatură, 50 de cereri de urmărire penală, reţinere şi arestare preventivă în cazul a 31 de senatori şi deputaţi, dintre care 30 au fost admise, iar alte 20 respinse, un număr de 12 parlamentari, în mare parte lideri de partide, reuşind să scape de fiecare dată de toate cererile procurorilor împotriva lor.

În vizorul DNA au intrat, în actuala legislatură (2012 – 2016), un număr de 31 de parlamentari, dintre care 21 de deputaţi şi 10 senatori. Împotriva lor au fost formulate cereri de urmărire penală, arestare preventivă sau reţinere, în număr total de 50.

În total, 30 de cereri ale Justiţiei au fost aprobate de către Parlament, în timp ce 20 au fost respinse. Există parlamentari împotriva cărora au fost formulate mai multe cereri, cum este cazul Elenei Udrea, care deţine recordul, cu 10 cereri, şi al lui Gabriel Oprea, cu trei.

Un număr de 12 parlamentari au reuşit să scape, prin votul colegilor, de fiecare dată, de orice fel de cerere a Justiţiei. În principal, este vorba despre lideri de partide cu notorietate: Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, Titus Corlăţean, Varujan Vosganian, Laszlo Borbely, Daniel Chiţoiu, Mădălin Voicu, Ion Ochi, Florin Popescu, Vlad Cosma, Titi Holban şi Marius Isăilă, conform unei sinteze publicate de rtv.net.

Astfel, la Camera Depuţilor au avut loc 35 de cereri DNA, dintre care 21 au fost admise şi 14 cereri au fost respinse. Deputaţii împotriva cărora procurorii au formulat aceste cereri sunt Mădălin Voicu, Nicolae Păun, Cristian Rizea, Sebastian Ghiţă, Elena Udrea, Theodor Nicolescu, Cătălin Teodorescu, Ioan Oltean, Victor Ponta, Ion Ochi, Laszlo Borbely, Ion Diniţă, Ioan Adam, Mircea Roşca, Marko Attila, Valerian Vreme, Daniel Chiţoiu, Florin Popescu, Vlad Cosma, Titi Holban şi Gheorghe Coman.

La Senat, au fost formulate 15 cereri, dintre care 9 au fost admise, iar 6 au fost respinse. Senatorii ajunşi în faţa colegilor pentru un vot de ridicare a imunităţii sunt Doina Tudor, Gabriel Oprea, Titus Corlăţean, Darius Vâlcov, Dan Şova, Ion Ariton, Varujan Vosganian, Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu şi Marius Isăilă.

Jumătate dintre aceste cereri au fost depuse în Parlament în 2014 şi 2015, care a reprezentat vârful activităţii DNA cu privire la senatori şi deputaţi, potrivit rtv.net.

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni