Ascultă Radio România Constanța Live

Prefectul și subprefectul județului CĂLĂRAȘI, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Prefectul și subprefectul județului CĂLĂRAȘI, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Publicat de Arantxa Catană, 21 septembrie 2016, 16:04

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor care, la data faptelor, aveau funcţiile arătate, după cum urmează: ŞERBAN JENEL, prefect al judeţului Călărași (președinte comisie), COMAN CORNEL, subprefect al judeţului Călărași, JARUL EUGENIU, şef al Administrației Domeniilor Statului – sucursala Călăraşi, IFRIM ELENA, șef serviciu – Instituţia Prefectului Județului Călărași, NĂBÎRGEAC ION, director la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi, DOBRE AURELIAN, director executiv în Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Călăraşi, TUDONE DUMITRU, secretar general, Consiliul Judeţean Călărași, CORA GHEORGHE, reprezentant Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, ENESCHI TOMA, reprezentant al Direcţiei Silvice Călăraşi (l-a substituit pe director) toți în calitate de președinte, respectiv membri ai Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călărași și TUDOR LUCIAN, MARCU NICULAE, CULEA DUMITRU, GIUREA CONSTANTIN, MANEA VICTOR, CHIRICĂ CONSTANTIN și DOROBANŢU DOREL, primari ai localităților Gurbăneşti, Sărulești, Valea Argovei,  Nicolae Bălcescu, Lupșanu, Tămădău, Fundulea și președinți ai Comisiilor locale de fond funciar și STAN AUREL, în calitate de reprezentant al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi.

În sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Dorobanţu Dorel, primar al orașului Fundulea, a încheiat, la data de 12 iulie 2007 împreună cu inculpatul Stan Aurel (reprezentant O.C.P.I. Călărași) un proces-verbal de delimitare a unei suprafeţe de 1.982,54 ha, aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Fundulea (I.N.C.D.A. Fundulea), în vederea punerii în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbăneşti, Săruleşti, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupşanu. Pentru aceasta, inculpaţii au invocat prevederi din legislaţia privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, fără a dispune de documente care să reflecte modul de calcul al acestor suprafeţe.

Aceste prevederi, însă, nu erau aplicabile terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare agricolă.

În data de 13 iulie 2007, membrii Comisiei judeţene de fond funciar Călăraşi, compusă din inculpații Şerban Jenel, Coman Cornel, Jarul Eugeniu, Ifrim Elena, Năbîrgeac Ion, Dobre Aurelian, Tudone Dumitru, Cora Gheorghe și Eneschi Toma, au aprobat procesul-verbal de delimitare a suprafeței de 1.982,54 ha aflat în administrarea I.N.C.D.A. Fundulea şi trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului Fundulea.

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea competenţelor prevăzute de lege şi fără a verifica şi clarifica situaţia juridică a terenului ce a făcut obiectul trecerii din domeniul public în domeniul privat, respectiv dacă acesta era indispensabil activităţii de cercetare, cu atât mai mult, cu cât, la data respectivă, nu exista o justificare a delimitării suprafeţei de teren respective.

În aceeași perioada de referință (anul 2007) și în același context, inculpații Tudor Lucian, Marcu Niculae, Culea Dumitru, Giurea Constantin, Manea Victor și Chirică Constantin, în calitate de primari ai  comunelor anterior menţionate, au întocmit propuneri către Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi, pentru solicitarea unor suprafeţe de teren, în condiţiile în care localităţile respective aveau teren în rezervă. În aceste condiţii, propunerile formulate către Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi nu erau îndreptăţite.

Prin acest demers, s-a produs o pagubă în dauna patrimoniului statului, constând în diminuarea acestuia cu terenul dezafectat din domeniul public, în cuantum de 3.771.012 euro, concomitent cu prejudicierea I.N.C.D.A. Fundulea cu suma de 8.632.940 lei, reprezentând  lipsa de folosință a terenului.

În această modalitate au fost obţinute foloase necuvenite pentru persoanele care au fost puse în posesie cu suprafeţele de teren respective, având o valoare mult mai mare decât cele la care erau îndreptăţite, dacă reglementările legale ar fi fost respectate.

Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând  plata sumei reprezentând contravaloarea bunurilor imobile și acordarea despăgubirilor bănești pentru folosul de care a fost lipsit statul român, iar I.N.C.D.A. Fundulea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.632.940 lei constând în lipsa de folosință a terenului.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra conturilor bancare și a bunurilor imobile deținute în proprietate de cei 17 inculpați până la concurența sumei de totale de 25.468.621 lei (compusă din suma de 16.835.681 lei – valoarea de piață a terenului și suma de 8.632.940 lei – lipsa de folosință a acestuia).

Faţă de numiţii Clăbescu Doru Eduard, Pşanu Stelian, Marinescu Badea, Titu Ana şi Buruiană Costel care au avut calitatea de suspecţi în cauză, procurorii anticorupţie au dispus soluţia clasării.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călărași, cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava
Actualitate duminică, 2 august 2026, 20:08

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava

O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, în această după-amiază, a evoluat 20 de minute în zona Sulina, după care a trecut în...

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava
Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord
Actualitate duminică, 2 august 2026, 18:07

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord

Echipajele medicale ale ISU Dobrogea intervin, duminică seara, la un caz de înec în zona Belona din Eforie Nord. O persoană inconștientă a fost...

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord
Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:50

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2, la kilometrul 203, pe sensul de mers spre...

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:08

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august

Persoanele interesate mai pot obține, pe ultima sută de metri, bilete de tratament balnear din seria cu prezentare în stațiuni în data de 5...

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:57

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie

În primele două săptămâni de la lansarea campaniei, aproape 50 de căței cu stăpân au fost sterilizați. Campania, desfășurată de...

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:35

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU

Asociația Caravana cu Medici continuă campania HPV FREE City la K‑Pop Days, pe 1-2 august, la Costinești, cu un concept interactiv care...

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 15:58

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine

UPDATE: O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, duminică după-amiază, a informat MApN. Ținta a evoluat 20 de minute deasupra țării...

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:50

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă

Ministerul Apărării Naționale participă la misiunea de amenajare a unui prag submers pe Brațul Bala, pentru asigurarea debitului de apă necesar...

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă