Ascultă Radio România Constanța Live

Se efectuează lucrări pe autostrada A1, pe sensul de mers către Bucureşti

Se efectuează lucrări pe autostrada A1, pe sensul de mers către Bucureşti

Publicat de Arantxa Catană, 16 septembrie 2016, 09:37 / actualizat: 16 septembrie 2016, 10:43

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până în jurul orei 14.00, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, se vor efectua lucrări de întreţinere (aspirare) în zona mediană, iar în zona kilometrilor 92 şi 86, pe sensul de mers către Bucureşti, autovehiculele vor fi redirecţionate de pe banda a doua pe prima.

Conducătorilor auto care circulă pe prima bandă li se recomandă să le permită celorlalţi efectuarea manevrei (de schimbare a benzii).

De asemenea, până în jurul orei 14.00, pe autostrada A1 Orăştie – Sebeş, pe sensul de mers către Sibiu, între kilometrii 338 şi 340, se vor executa lucrări de asfaltare pe benzile unu şi de urgenţă, iar autovehiculele vor fi redirecţionate pe banda a doua.

Conducătorilor auto li se recomandă să se încadreze din timp, alternativ, pe banda deschisă circulaţiei.

CONSTANȚA, NĂVODARI, TUZLA, printre localitățile afectate de oprirea curentului
Utilitare marți, 8 septembrie 2026, 07:42

CONSTANȚA, NĂVODARI, TUZLA, printre localitățile afectate de oprirea curentului

Rețele Electrice România a redus întreruperile programate la cele necesare pentru lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei. Marți,...

CONSTANȚA, NĂVODARI, TUZLA, printre localitățile afectate de oprirea curentului
CONSTANȚA, NĂVODARI, TUZLA – Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
Utilitare sâmbătă, 5 septembrie 2026, 17:52

CONSTANȚA, NĂVODARI, TUZLA – Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, transmite un comunicat din...

CONSTANȚA, NĂVODARI, TUZLA – Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
Județul CONSTANȚA: Localitățile afectate de întreruperi de curent în perioada 1-2 septembrie
Utilitare marți, 1 septembrie 2026, 09:06

Județul CONSTANȚA: Localitățile afectate de întreruperi de curent în perioada 1-2 septembrie

Rețele Electrice România a redus întreruperile programate la cele necesare pentru lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei. Lista...

Județul CONSTANȚA: Localitățile afectate de întreruperi de curent în perioada 1-2 septembrie
CONSTANȚA: Zone extinse fără apă, din cauza unor lucrări RAJA la Stația Palas
Utilitare marți, 25 august 2026, 11:15

CONSTANȚA: Zone extinse fără apă, din cauza unor lucrări RAJA la Stația Palas

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui grup de pompare și a vanelor de legătură de pe conducta magistrală de alimentare cu...

CONSTANȚA: Zone extinse fără apă, din cauza unor lucrări RAJA la Stația Palas
Utilitare sâmbătă, 22 august 2026, 12:01

Tomberoane noi, distribuite gratuit de Primăria Valu lui Traian

Tomberoane noi, distribuite gratuit de Primăria Valu lui Traian, în perioada 24-28 august. Primăria comunei Valu lui Traian anunță începerea...

Tomberoane noi, distribuite gratuit de Primăria Valu lui Traian
Utilitare vineri, 21 august 2026, 15:17

TULCEA: Lucrări de reabilitare pe strada Victoriei – trafic închis etapizat dinspre strada Podgoriilor

Luni începe o nouă etapă de reabilitare a străzii Victoriei, informează Primăria Tulcea. Lucrările se vor desfășura succesiv, pe tronsoane,...

TULCEA: Lucrări de reabilitare pe strada Victoriei – trafic închis etapizat dinspre strada Podgoriilor
Utilitare miercuri, 19 august 2026, 14:10

CONSTANȚA: Traseele liniilor CT BUS 42, 101 și 102, modificate

Compania de transport public în comun anunță că, din cauza traficului aglomerat dintre Poarta 2 și Poarta 1, temporar, liniile de autobuz 42 și...

CONSTANȚA: Traseele liniilor CT BUS 42, 101 și 102, modificate
Utilitare miercuri, 19 august 2026, 10:53

CONSTANȚA: 10 ore fără apă la robinete pe mai multe străzi din Tomis III

Pentru executarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor stradale de alimentare cu apă, conectare a noilor conducte, precum și pentru înlocuirea...

CONSTANȚA: 10 ore fără apă la robinete pe mai multe străzi din Tomis III