ALDE Constanța se pregătește de alegeri
Publicat de Bogdan Comșa, 9 septembrie 2016, 16:29
Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din România, filiala judeţeană Constanţa, îşi va desemna candidaţii până la sfârşitul lunii octombrie, a anunţat, vineri, senatorul Mircea Banias, în cadrul unei conferințe susținute la Constanța.
Acesta a precizat că va încerca să obțină un fotoliu de deputat, deoarece forul decizional pentru 80% dintre proiectele legislative este Camera Deputaţilor, nu Senatul.
Preşedintele filialei Constanţa a ALDE, Mircea Banias, a mai spus că s-a întocmit o listă cu cei care doresc să candideze la alegerile parlamentare din acest an, dar locul lor pe lista finală va fi ocupat în funcţie de munca politică depusă.
Actuala lege electorală dezavantajează toate formaţiunile politice, iar strategia constănţenilor de la ALDE este de a face campanie de la om la om şi din uşă în uşă, a mai afirmat senatorul constănţean.
La nivel naţional, ALDE şi-a propus „să devină al doilea partid din România şi să devanseze PNL”, fiind cunoscut faptul că „PSD este un partid al maselor” – a mai spus Banias.