Ascultă Radio România Constanța Live

14 cetățeni străini aflați ilegal în ROMÂNIA, depistați în 24 de ore

14 cetățeni străini aflați ilegal în ROMÂNIA, depistați în 24 de ore

Publicat de , 26 iulie 2016, 11:17

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au desfăşurat, în ultimele 24 de ore, mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, ocazie cu care au fost depistaţi, cu şedere ilegală, 14 cetăţeni străini, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, în București și pe raza de competență a județelor Argeș, Brăila, Olt și Maramureș au fost depistați, cu ședere ilegală, 14 cetățeni străini, șapte bărbați și trei femei, două dintre acestea fiind însoțite de câte doi copii minori. Persoanele au intrat legal în țară și sunt originare din Turcia, Liban și Mexic.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de Imigrări au emis pentru 10 persoane decizii de returnare prin care sunt obligate să părăsească România în termen de cel mult 15 zile. Celelalte patru persoane, întrucât au calitatea de membru de familie al unui cetățean român, au fost îndrumate să se prezinte cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de ședere, în scop de reîntregirea familiei.

Cetățenii străini au fost sancționați contravențional cu avertisment și amendă în valoare totală de 2800 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele cetățeanului mexican va fi aplicată măsura de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de trei luni.

În cadrul acțiunii, o societate comercială din București, calificată în activități de call center, a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 lei, deoarece nu a comunicat în termenul legal de 10 zile, încetarea contractului de muncă pentru un cetățean algerian.

Tot polițiștii de Imigrări bucureșteni au depistat, în cursul după-amiezii de ieri, un cetățean libanez care se sustrăgea cercetărilor într-un dosar penal de distrugere unde are calitatea de suspect. Persoana a fost predată structurii competente a Poliției Române.

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava
Actualitate duminică, 2 august 2026, 20:08

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava

O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, în această după-amiază, a evoluat 20 de minute în zona Sulina, după care a trecut în...

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava
Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord
Actualitate duminică, 2 august 2026, 18:07

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord

Echipajele medicale ale ISU Dobrogea intervin, duminică seara, la un caz de înec în zona Belona din Eforie Nord. O persoană inconștientă a fost...

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord
Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:50

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2, la kilometrul 203, pe sensul de mers spre...

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:08

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august

Persoanele interesate mai pot obține, pe ultima sută de metri, bilete de tratament balnear din seria cu prezentare în stațiuni în data de 5...

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:57

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie

În primele două săptămâni de la lansarea campaniei, aproape 50 de căței cu stăpân au fost sterilizați. Campania, desfășurată de...

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:35

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU

Asociația Caravana cu Medici continuă campania HPV FREE City la K‑Pop Days, pe 1-2 august, la Costinești, cu un concept interactiv care...

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 15:58

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine

UPDATE: O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, duminică după-amiază, a informat MApN. Ținta a evoluat 20 de minute deasupra țării...

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:50

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă

Ministerul Apărării Naționale participă la misiunea de amenajare a unui prag submers pe Brațul Bala, pentru asigurarea debitului de apă necesar...

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă