Ascultă Radio România Constanța Live

Controale în MAMAIA. Amenzi pentru zgomot și muzică difuzată ilegal

Controale în MAMAIA. Amenzi pentru zgomot și muzică difuzată ilegal

Publicat de Bogdan Comșa, 22 iulie 2016, 15:27

Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Constanţa, împreună cu inspectori din cadrul I.T.M. Constanța, reprezentanți ai D.S.V.S.A. și D.S.P. Constanța, au desfăşurat activități specifice de verificare în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia privind unitățile hoteliere și de alimentație publică, aplicând sancțiuni contravenționale de peste 21.000 de lei.

La data de 22.07.2016, polițiștii constănțeni, împreună cu reprezentanții instituțiilor mai sus menționate, au verificat 6 societăți comerciale cu profil de alimentație publică și cazare, aplicând 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 21.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, fiind constatată și o infracțiune prevăzută de Legea nr. 31/1990.

În cadrul acestei activități, au fost efectuate verificări și la o unitate hotelieră din stațiunea Mamaia unde inspectorii din cadrul D.S.P. Constanța au aplicat o amendă pentru producerea de zgomot care depăşește limitele maxime stabilite de normele de igienă în vigoare şi care pot crea riscuri pentru sănătatea comunitară, potrivit H.G. nr. 857/2011.

Acțiuni similare vor continua pe toată perioada sezonului estival 2016 pentru creşterea siguranţei turiştilor și prevenirea faptelor antisociale din stațiunea Mamaia și municipiul Constanța.

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 11:15

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub...

MEDGIDIA: Bărbat reținut, după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:47

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor

Statele Uniunii Europene au convenit vineri să menţină pragul actual de 3 ore pentru întârzierea zborurilor pentru compensare în următorul set...

Statele UE au decis menținerea pragului și a valorii despăgubirilor plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:26

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band

Asociaţia Clubul cu Dichis organizează Festivalul Internaţional Dichis’n’Blues, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, la Somova, lângă...

Festivalul Dichis’n’Blues continuă la Somova cu două conferințe și concerte Black Cat Bone şi Vargas Blues Band
INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 10:25

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei

Zilele Europene ale Arheologiei sunt sărbătorite la Constanța, Cernavodă și Hârșova, evenimentele având ca scop promovarea patrimoniului...

INTERVIU | Muzeograful Andreea Andrei, de la MINAC, ne invită la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate sâmbătă, 13 iunie 2026, 08:25

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate

Ministerul Afacerilor Externe marchează 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990 printr-o expoziţie de documente diplomatice recent declasificate....

MAE marchează 36 de ani de la Mineriada din 1990 printr-o expoziţie de documente declasificate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 21:06

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Județul CONSTANȚA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:11

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues

Câteva sute de persoane sunt așteptate, începând de vineri după-amiază, la Somova, județul Tulcea, la o nouă ediție a festivalului...

TULCEA: La Somova a început festivalul Dichis’n’Blues
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați