Peste 200 de persoane, SUPRAVEGHEATE JUDICIAR

Publicat de , 10 iulie 2016, 12:04
În ultima săptămână, la nivel naţional au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 202 persoane şi au fost înregistrate 20 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri, transmite, într-un comunicat, Biroul de presă al Poliției Române.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 43 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 164 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar și față de o persoană pe numele căreia a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.
În această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 22 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.
Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu arestarea preventivă (în 7 cazuri), cu măsura internării într-un centru de detenție (în 2 cazuri), cu executarea pedepsei închisorii (în 9 cazuri) și cu suspendarea executării pedepsei cu închisoarea (într-un caz).
De asemenea, în 2 cazuri, arestul la domiciliu a fost înlocuit cu măsura condamnării cu executare, iar într-o situație a fost înlocuit cu arestarea preventivă.