Ascultă Radio România Constanța Live

ROMÂNIA. Peste 200 de persoane, supravegheate judiciar

ROMÂNIA. Peste 200 de persoane, supravegheate judiciar

Publicat de , 3 iulie 2016, 11:55

În ultima săptămână, la nivel naţional au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 202 persoane şi au fost înregistrate 20 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri, transmite Biroul de presă al Poliției Române.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 51 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 151 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.

În această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 20 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu arestarea preventivă (în 4 cazuri), cu executarea pedepsei închisorii (în 12 cazuri) și cu măsura arestului la domiciliu (în 2 cazuri). De asemenea, în 2 cazuri a fost dispusă înlocuirea arestului la domiciliu cu arestarea preventivă.

Miniștrii PSD nu participă la ședința de Guvern
Actualitate joi, 23 aprilie 2026, 10:24

Miniștrii PSD nu participă la ședința de Guvern

Miniştrii Partidului Social Democrat nu vor participa, joi, la şedinţa de Guvern programată să înceapă la ora 11.00, iar potrivit unor surse...

Miniștrii PSD nu participă la ședința de Guvern
23 aprilie – Ziua Forțelor Terestre
Actualitate joi, 23 aprilie 2026, 10:00

23 aprilie – Ziua Forțelor Terestre

Ziua Forțelor Terestre este marcată la 23 aprilie, odată cu sărbătoarea creștină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de...

23 aprilie – Ziua Forțelor Terestre
TULCEA: Deficit de magistrați la Tribunal și volum aproape dublu de dosare față de media națională
Actualitate joi, 23 aprilie 2026, 09:21

TULCEA: Deficit de magistrați la Tribunal și volum aproape dublu de dosare față de media națională

Tribunalul Tulcea a devenit cel mai aglomerat din țară, fiecărui judecător revenindu-i anul trecut aproape 500 de dosare noi, cu mult peste media...

TULCEA: Deficit de magistrați la Tribunal și volum aproape dublu de dosare față de media națională
GDPR: Principiul legalității, echității și transparenței – regula de bază în prelucrarea datelor
Actualitate joi, 23 aprilie 2026, 07:50

GDPR: Principiul legalității, echității și transparenței – regula de bază în prelucrarea datelor

Pentru a naviga în siguranță pe internet, Daniela Cireașă, Data Protection Officer, clarifică termeni și ne spune cum ne protejăm datele...

GDPR: Principiul legalității, echității și transparenței – regula de bază în prelucrarea datelor
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 22:19

Președintele Nicușor Dan, declarație la finalul consultărilor informale cu partidele din coaliție

Președintele Nicușor Dan a avut miercuri consultări politice informale, pe care le-a convocat după ce PSD i-a retras sprijinul politic...

Președintele Nicușor Dan, declarație la finalul consultărilor informale cu partidele din coaliție
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 21:51

IPJ Constanța: Cum s-a produs accidentul mortal de pe DN 22

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, miercuri, pe DN 22, în zona Gura Dobrogei, în urma unui accident rutier în care au fost...

IPJ Constanța: Cum s-a produs accidentul mortal de pe DN 22
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 21:39

Consultări la Cotroceni: Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că există varianta unui guvern minoritar

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, după consultările cu preşedintele Nicuşor Dan, că există varianta unui guvern minoritar...

Consultări la Cotroceni: Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că există varianta unui guvern minoritar
Actualitate miercuri, 22 aprilie 2026, 21:27

Consultări la Cotroceni: Liderul USR, Dominic Fritz, a reiterat susținerea pentru premierul Ilie Bolojan

Uniunea Salvați România îl susține pe premierul Ilie Bolojan, i-a transmis miercuri președintelui Nicușor Dan liderul USR, Dominic Fritz, în...

Consultări la Cotroceni: Liderul USR, Dominic Fritz, a reiterat susținerea pentru premierul Ilie Bolojan