Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Minidelta de la marginea orasului cu un pas mai aproape de final

TULCEA: Minidelta de la marginea orasului cu un pas mai aproape de final

Publicat de Adrian Băncilă, 20 mai 2016, 13:43

Tulcea se va putea mândri de la mijlocul acestui an cu o investiţie de mediu care a adus natura pe două sute de hectare degradate de la marginea municipiului. Parcursul dificil al proiectului se va încheia în luna iunie. Contractul inițial de finanțare prevedea ca perioada de finanțare să fie de trei ani. Din cauza numeroaselor contestații, doi ani au fost pierduți.

În acest moment lucrările efective de reconstrucție ecologică au fost încheiate, aflăm de la Maria Iacob, managerul de proiect.

„Conferința de închidere a proiectului va avea loc în luna iunie, când vor fi finalizate toate activitățile din proiect, respectiv rapoartele finale de monitorizare a efectelor reconstrucției ecologice. Mai avem auditul, ca indicatori realizați, majoritatea, în ceea ce privește reconstrucția ecologică, au fost atinși. Luciul de apă refăcut, 147 de hectare, zone de refugiu create, 47 de hectare, canalul de legătură cu Dunărea, refăcut. Au fost modernizate două stații de pompare, Zagăn și Dunăre. Digul perimetral al lacului, refăcut, decolmatarea și rectificarea canalului Valea Tulcei, toate realizate 100%.“

În următorii cinci, minidelta va putea fi observată doar de la distanță, eventual din satul pescăresc tradițional. Accesul turiștilor în interior va fi interzis.

Viorica Bâscă, director executiv al Administrației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) spune că „în perioada aceasta ARBDD va face monitorizarea și se va urmări și evoluția. În funcție de evoluție, dar indiferent ce activități se vor putea desfășura acolo și ulterior, ele vor fi aprobate strict conform legislației în vigoare și legislației pe care ARBDD o aplică oricărei alte zone. Dacă această zonă va fi decretată ca fiind una tampon, atunci se va lua măsura restrictivă cuvenită. Dar perioada aceasta de cinci va fi strict pentru monitorizare, doar de acces pentru scop științific“, a declarat Viorica Bâscă.

 

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:03

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie

În perioada 21-27 septembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 22.09.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 21-27 septembrie
Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:55

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene

La 18 septembrie 1909, la București, se stingea din viață, la numai 59 de ani, Grigore G. Tocilescu, una dintre personalitățile care au...

Calendar istoric MINAC: 18 septembrie – Grigore Tocilescu și începuturile arheologiei dobrogene
O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:44

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța

Pe 23 septembrie, între 17:00 și 19:30, la Biblioteca Județeană Constanța, va avea loc o ediție specială Experții. Thought Leadership...

O ediție specială dedicată adolescenților va avea loc la Biblioteca Județeană Constanța
CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:20

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Doi bărbați de 19 și 20 de ani, arestați pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de minori
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:10

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

După nostalgia și strălucirea melodiilor care au răsunat la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, arta sunetelor pure își revendică...

Primul concert simfonic excepțional al orchestrei „Oleg Danovski” va avea loc la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:04

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la modul de...

CONSTANȚA: Din 21 septembrie, insulele ecologice digitalizate devin operaționale. Autoritățile locale au organizat o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:58

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural

Turismul rural traversează o perioadă dificilă. În prima jumătate a anului, sosirile în pensiunile agroturistice au scăzut cu aproape 14 la...

AUDIO | A scăzut interesul pentru turismul rural
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:43

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni

Rectificări bugetare aprobate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Dacă la nivel național se așteaptă instalarea...

CONSTANȚA: Rectificări bugetare, aprobate de consilierii județeni