Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: ISU Delta caută voluntari!

TULCEA: ISU Delta caută voluntari!

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 mai 2016, 11:09

Începând cu data 10 mai, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Delta” al judeţului Tulcea lansează semenilor o provocare, aceea de a deveni voluntar.

Demersul instituţiei are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.

După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele inspectoratului general vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.

Proiectul nostru, intitulat „Salvator din pasiune”, se va derula în perioada 10 mai – 29 iulie a.c., interval de timp structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor și încheierea contractelor de voluntariat.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:
– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Delta” al judeţului Tulcea – www.isudelta.ro .

CONSTANȚA: Lucrările la pietonalul Ștefan cel Mare și la pista de biciclete de pe Ferdinand, finalizate vara aceasta | VIDEO
Actualitate marți, 16 iunie 2026, 10:45

CONSTANȚA: Lucrările la pietonalul Ștefan cel Mare și la pista de biciclete de pe Ferdinand, finalizate vara aceasta | VIDEO

După o nouă perioadă în care muncitorii societății care a câștigat contractul Primăriei Constanța pentru proiectul „Acces și mobilitate...

CONSTANȚA: Lucrările la pietonalul Ștefan cel Mare și la pista de biciclete de pe Ferdinand, finalizate vara aceasta | VIDEO
Două eleve ale Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, laureate ale prestigiosului concurs internațional de limba franceză „Plume d’Or”
Actualitate marți, 16 iunie 2026, 10:00

Două eleve ale Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, laureate ale prestigiosului concurs internațional de limba franceză „Plume d’Or”

Alianța Franceză Constanța felicită două eleve ale Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, Diana Oprea și Elenis Catia Giogea,...

Două eleve ale Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, laureate ale prestigiosului concurs internațional de limba franceză „Plume d’Or”
Turiștii polonezi revin pe litoralul românesc
Actualitate marți, 16 iunie 2026, 09:01

Turiștii polonezi revin pe litoralul românesc

După 15 ani, litoralul românesc reintră pe harta opțiunilor de vacanță ale turiștilor polonezi. Primul zbor charter de incoming va ateriza, la...

Turiștii polonezi revin pe litoralul românesc
AUDIO | ANSVSA a lansat Comandamentul Estival Regional 2026
Actualitate marți, 16 iunie 2026, 08:14

AUDIO | ANSVSA a lansat Comandamentul Estival Regional 2026

Zero toxiinfecții alimentare a fost dezideratul Comandamentului Estival în 2025, iar aceeași țintă a fost fixată și pentru sezonul turistic...

AUDIO | ANSVSA a lansat Comandamentul Estival Regional 2026
Actualitate marți, 16 iunie 2026, 07:31

Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite

Mișcarea palestiniană Hamas a salutat luni acordul dintre Statele Unite și Iran pentru încetarea războiului din Orientul Mijlociu,...

Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite
Actualitate marți, 16 iunie 2026, 06:55

Bolojan: PNL nu susține Guvernul Veștea având în vedere că desemnarea s-a făcut fără consultarea partidului

Partidul Național Liberal a decis să nu susțină instalarea Guvernului condus de Adrian Veștea, având în vedere că desemnarea acestuia s-a...

Bolojan: PNL nu susține Guvernul Veștea având în vedere că desemnarea s-a făcut fără consultarea partidului
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 22:00

Veștea a plecat din ședința PNL: Nu am o rezoluție finală, trebuie să ajung într-un platou de televiziune

Premierul desemnat Adrian Veștea a plecat, luni, din ședința Biroul Politic Național al PNL și a spus că încă nu are o rezoluție din partea...

Veștea a plecat din ședința PNL: Nu am o rezoluție finală, trebuie să ajung într-un platou de televiziune
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 21:04

Fenomenul de upwelling, tot mai frecvent pe litoralul românesc

Upwelling-ul sau ascensiunea apelor este un fenomen oceanografic în care vânturile puternice împing spre larg apele calde de la suprafață. Ce...

Fenomenul de upwelling, tot mai frecvent pe litoralul românesc