Ascultă Radio România Constanța Live

Circulație restricționată pe arterele către și de pe litoral

Circulație restricționată pe arterele către și de pe litoral

Publicat de , 28 aprilie 2016, 11:54

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA anunţă participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de sâmbătă 30 Aprilie, duminică 01 Mai şi luni 02 Mai 2016, după cum urmează:

restrictii

De asemenea, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reaminteste utilizatorilor rețelei de drumuri naționale din România că începând cu data de 30.04.2015 plata tarifului de trecere pentru podurile peste Dunăre între Fetești și Cernavodă se realizează prin intermediul
SIEGMCR (sistemul informatic de emitere gestiune și monitorizare a rovinietei).

Iată câteva informaţii necesare privind achitarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă:

 tariful poate fi achitat la statiile de distributie a carburantilor apartinand OMV PETROM,
MOL ROMANIA, ROMPETROL (statiile la care se poate achita tariful fiind disponibile pe
siteul CNADNR www.cnadnr.ro), prin SMS la numarul 7577 (numar disponibil in retelele de
telefonie mobila ORANGE ROMANIA, VODAFONE ROMANIA, TELEKOM MOBILE,
TELEKOM FIX si RCS&RDS) si cash la statia de taxare Fetesti.
 daca se opteaza pentru achitarea peajului la distibuitorii autorizati sau prin SMS, acesta se
poate achita inainte de utilizarea podurilor sau pana la ora 24.00 a zilei urmatoare
trecerii.
 daca se opteaza pentru achitarea peajului cash la statia de taxare Fetesti, se vor utiliza portile
prevazute cu bariere si agenti incasatori, semnalizate corespunzator.
 peajul achitat la distribuitorii autorizati sau prin SMS si neutilizat intr-o perioada de 12 luni isi
pierde valabilitatea.
 utilizatorii sunt rugati ca, la achiziţionarea unor peaje, să verifice datele pe care le transmit
prin SMS sau care sunt înscrise pe documentul emis de catre distribuitorii autorizati ai
CNADNR, înainte de a certifica prin semnătură corectitudinea acestora, corectia ulterioara a
unui numar de inmatriculare inscris eronat realizandu-se doar in conditiile prevazute de
legislatia in vigoare.
 un peaj achitat dupa expirarea termenului prevazut de legislatia in vigoare (dupa ora 24.00 a
zilei urmatoare trecerii) nu poate fi luat in considerare pentru trecerea in cauza.
 informatii privind achitarea peajului se regasesc si pe site-ul CNADNR www.cnadnr.ro la
sectiunea Peaj Fetesti (e-Tarif).

Pentru a nu se crea confuzii în privința achitării peajului (tarif trecere pentru utilizarea podurilor între Fetești și Cernavodă) prin intermediul SMS, CNADNR SA descrie în continuare pașii pe care un
utilizator trebuie să-i urmeze:

1- se trimite la 7577 textul care conține numărul de înmatriculare și categoria tarifară
corespunzătoare tipului de vehicul (1,2,3 sau 4). Exemplu pentru autoturism: B54AJV 1;
2 – se va primi un mesaj prin care se cere să se confirme achiziția (mesajul va conține informații
detaliate despre achiziție, inclusiv costul total);
3 – pentru confirmarea achiziției, se trimite la numărul 7577 un mesaj cu textul DA, ulterior
primirii mesajului de la pasul 2 – in maxim 3 ore;
4 – se va primi un mesaj de confirmare a achiziției ce va conține seria peajului, categoria
acesteia, numărul de înmatriculare pentru care a fost emis și data la care perioada de
valabilitate expiră.

Precizări suplimentare:
Prin SMS se poate achizitiona peajul doar pentru 1 trecere
Prin SMS se poate achizitiona peajul doar pentru vehicule inmatriculate in Romania;
Prin SMS nu se poate achizitiona peajul daca solicitarea este initializata din afara teritoriului
Romaniei;

In cazul in care se trimite textul in alt format, decat cel prevazut la pasul 1, acesta nu va fi luat
in considerare
Detalii privind costul total al achizitiei peajului prin SMS este comunicat utilizatorului in
mesajul text prevazut la pasul 2 (costul total cuprinde si costul generat de utilizarea serviciului
de mesaje scurte)

Utilizatorul nu poate considera peajul emis daca nu a primit mesajul de confirmare
prevazut la pasul 4

Categorie tarifara peaj asociata tipului de vehicul:
1 – Autoturism/Marfa MTMA<=3,5 tone
2 – Marfa 3,5 tone<MTMA=12 tone, =12 tone, >=4 axe
Pentru informatii suplimentare referitoare la categoriile tarifare sa poate trimite la numarul
7577 un mesaj cu textul INFO (0,05 EUR+TVA/SMS trimis)
Pentru cartelele preplatite nu se aplica TVA, achizitia fiind efectuata numai daca exista
disponibil creditul necesar.
Daca dupa transmiterea unui mesaj catre numarul 7577 nu se primeste niciun mesaj este
posibil ca pe acel numar de telefon sa existe eventuale restrictii, motiv pentru care trebuie
contactat call centerul operatorului de telefonie mobila pentru mai multe detalii.

MEDGIDIA: Nordul orașului nu are apă la robinete din cauza unei avarii RAJA
Utilitare marți, 2 iunie 2026, 10:01

MEDGIDIA: Nordul orașului nu are apă la robinete din cauza unei avarii RAJA

Echipele RAJA intervin, astăzi, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă de pe strada Panairului din municipiul...

MEDGIDIA: Nordul orașului nu are apă la robinete din cauza unei avarii RAJA
CONSTANȚA: Cartierul CET rămâne fără apă timp de 17 ore
Utilitare marți, 2 iunie 2026, 09:54

CONSTANȚA: Cartierul CET rămâne fără apă timp de 17 ore

Pentru executarea unor lucrări de reabilitare la nivelul conductei cu diametrul de 500 de mm, de la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu strada...

CONSTANȚA: Cartierul CET rămâne fără apă timp de 17 ore
CONSTANȚA: Din cauza aglomerației, autobuzele liniei 42 întorc temporar la Poarta 1
Utilitare luni, 1 iunie 2026, 16:41

CONSTANȚA: Din cauza aglomerației, autobuzele liniei 42 întorc temporar la Poarta 1

Modificări temporare pe traseul liniei 42 și întârzieri pe mai multe rute CT BUS anunță compania de transport public. Circulația autobuzelor...

CONSTANȚA: Din cauza aglomerației, autobuzele liniei 42 întorc temporar la Poarta 1
Program special de 1 iunie la CT Bus
Utilitare luni, 1 iunie 2026, 16:01

Program special de 1 iunie la CT Bus

Luni, 1 iunie, autobuzele de pe liniile CT BUS circulă conform programului de weekend. Totodată, liniile de transport în comun 2-43, 43C, 43M și...

Program special de 1 iunie la CT Bus
Utilitare sâmbătă, 30 mai 2026, 08:05

CONSTANȚA: O porțiune din bulevardul Tomis devine din nou pietonală

În acest weekend, Bulevardul Tomis devine din nou pietonal și transformă centrul orașului într-un spațiu dedicat plimbărilor, socializării...

CONSTANȚA: O porțiune din bulevardul Tomis devine din nou pietonală
Utilitare joi, 28 mai 2026, 15:43

CONSTANȚA: Linia 100M redevine operațională

Începând cu data de 19 iunie, linia 100M va circula pe traseul Gara Constanța – Cap Linie Mamaia. De la aceeași dată, liniile 100 și 47M se...

CONSTANȚA: Linia 100M redevine operațională
Utilitare marți, 26 mai 2026, 19:04

TULCEA: Atenție, acțiuni de dezinsecție în municipiu!

Din această seară, 26 mai, va începe o nouă serie de acțiuni de dezinsecție în municipiul Tulcea, prima serie din această lună fiind...

TULCEA: Atenție, acțiuni de dezinsecție în municipiu!
Utilitare duminică, 24 mai 2026, 20:37

HARȘOVA: Se oprește apa timp de 10 ore, luni, 25 mai

Pentru remedierea unei avarii apărută la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Grivița și Primăverii, din...

HARȘOVA: Se oprește apa timp de 10 ore, luni, 25 mai