Ascultă Radio România Constanța Live

Tulcea vrea sa intre în CARTEA RECORDURILOR

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 aprilie 2016, 08:36

Tulcea vrea sa intre în Cartea Recordurilor.

În Noaptea Muzeelor, tulcenii sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare la realizarea unei picturi uriaşe, cel mai probabil pe o temă deltaică.

Iniţiativa aparţine Institutului de Cercetări Eco Muzeale din Tulcea, iar proiectul, denumit Vizitator Creator, presupune ca toţi oaspeții muzeelor să-şi pună amprenta pe lucrarea de artă comună.

Ba chiar organizatorii s-au gândit că ar putea intra în Cartea Recordurilor, promovând astfel şi mai bine judeţul Tulcea, spune Paul Tocanie, şeful secţiei Complexul muzeal de patrimoniu din cadrul ICEM:

Așadar pe data de 21 mai, în Noaptea Muzeelor, tulcenii sunt invitaţi să accepte provocarea de a intra în Cartea Recordurilor.

Mărturii constănțene: Orașul este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 18:03

Mărturii constănțene: Orașul este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții

Orașul Constanța este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții. Dincolo de clădiri și de...

Mărturii constănțene: Orașul este mult mai mult decât centrul vechi, Cazinoul sau străzile pe care le recunoaștem cu toții
CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 16:44

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“

Cu prilejul Zilei Internaționale a Păcii, Rotary Club Constanța Marea Neagră, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“...

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“
Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 15:44

Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere

Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere. Inspectoratul...

Tinerii care vor să urmeze o carieră în Poliție se pot înscrie, în această perioadă, pentru susținerea examenelor de admitere
CONSTANȚA: Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira cele mai frumoase machete ale unor veliere, nave istorice, comerciale sau militare
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 15:24

CONSTANȚA: Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira cele mai frumoase machete ale unor veliere, nave istorice, comerciale sau militare

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira la Biblioteca Județeană Constanța, cele mai frumoase machete ale unor veliere,...

CONSTANȚA: Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira cele mai frumoase machete ale unor veliere, nave istorice, comerciale sau militare
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 13:10

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă

Vestigiile istorice din zona veche a orașului Constanța sunt igienizate, astăzi, în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua...

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 11:57

CONSTANȚA: Cazino Music Festival continuă. Managerul Cazinoului, Anamaria Mișa, ne povestește care a fost atmosfera din primul weekend dedicat acestui festival

Sezonul estival s-a încheiat, turiștii s-au întors acasă, hotelierii își fac de zor socotelile, însă sezonul cultural, la țărmul mării, nu...

CONSTANȚA: Cazino Music Festival continuă. Managerul Cazinoului, Anamaria Mișa, ne povestește care a fost atmosfera din primul weekend dedicat acestui festival
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 11:19

Tenis: România a învins Indonezia (4-0), în Cupa Davis

Echipa masculină de tenis a României a învins Indonezia cu 4-0, sâmbătă, la Jakarta, în primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis, după...

Tenis: România a învins Indonezia (4-0), în Cupa Davis
Ştiri sâmbătă, 19 septembrie 2026, 10:35

VALU LUI TRAIAN: Distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni

Primăria comunei Valu lui Traian anunță că distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni, 21 septembrie. Pubelele vor putea fi...